La cantină nu-i ca la mama acasă

Șandvișul de „La Balena” s-a scumpit prea mult, iar la Fornetti pernițele cu ficăței nu sînt la fel de gustoase dacă le consum zilnic. Pentru că nu am primit, în cei aproa­pe trei ani de cînd sînt în Iași, nici o chiflă drept pachet de acasă, varianta cea mai bună a rămas cantina. În plus, banii de pe card nu mi-ar ajunge decît de o masă pe săp­tă­mî­nă, dacă aș merge la Mamma Mia.

De dorul ciorbei făcute acasă, m-am dus la cantina din „Titu Maiorescu” și am testat talentul gastronomic al doamnelor bucătărese. Ce-i drept, aveam și o foame cruntă care îmi dădea tîrcoale de ore bune.

Aglomerația începe după ora 14, cînd studenții ies de la facultate. Printre cozile de 20–30 de persoane, fiecare-și caută ba cîte o tavă, ba cîte un loc la o masă. „Care-i ciorba de legume și cea de pe­ri­șoa­re? Sînt identice”, își varsă o tînără oful, în timp ce așteaptă la coadă. Ne­dumerirea îi este rezolvată de bu­că­tăreasă care-i spune să citească ce scrie pe tava pe care-s puse castroa­nele. Studenta își alege felul, spu­nînd în șoaptă „bine că nu poate să pu­nă și niște pătrunjel”.

Ciorbele, o probă de rezistență fizică

Cu doi lei îmi cumpăr o ciorbă de legume, iar pentru încă un leu jumătate primesc și o bucată de carne ca să se transforme într-una de pasăre. „Cartofii sînt tăiați cu sa­tîrul, iar ceapa e sfîșiată”, rîde o co­le­gă de felul întîi ales de mine. Ce-i drept, morcovii par a fi tăiați cu o bucată de oțel contondentă și nu cu un cuțit. Cîrnații Trandafir, cel mai ieftin aliment din carne, nu-ți „surîde” deloc, iar gustul nu te duce sub nici o formă cu gîndul la acele flori delicate.

Nu su­făr de nici o afecțiune la stomac și aleg cu mult curaj un șnițel de pui și o garnitură de cartofi prăjiți. Cum în cuvă au rămas ul­ti­me­le porții de cartofi, văd uleiul scur­­gîn­du-se de pe paletă, mai ceva ca în reclamele cu Mihaela Ră­du­les­cu pentru Floriol. Sigur nu vor să facă de­loc economie.

Aș fi ales și o salată de varză, dar nuanțele aurii căpătate în timp mă fac să abandonez repede la idee. În schimb, eclerele seamănă cu cele de la Momo, dar într-o dimensiune miniaturală. Ca student, plătesc puțin peste opt lei pentru prînz, iar din partea casei, Ketchup și apă de la chiuvetă la discreție.

„E liber aici?”, întreb, timid, pe un băiat. Negăsind un loc liber, mă așez lîngă el și încep să-mi savurez masa copioasă. Și ca totul să decurgă plăcut, în boxele din spatele meu o aud pe Andreea Bălan, pe vremea cînd era în trupa Andre și îi mai cerea voie lui papa să meargă la mare.

În timp ce mă chinuiam să tai din bucata de carne, mă întreb re­to­ric dacă solista a mîncat vreodată la cantină.

George GURESCU