Umbra sîrmei ghimpate

Citesc în presă că la începutul lunii martie a fost scoasă toată sîrma ghimpată de pe Prut, de la Criva și pînă la Giurgiulești, pe o întindere de 684 kilometri.

Locurile dinspre Prut parcă s-au luminat.

Și zările s-au făcut mai clare.

Mai rămîne să scoatem și sîrma ghimpată din noi.

Procesul acesta e cel mai dureros și cel mai anevoios.

Pentru că – avîntați în ideea de a crea la Est de Prut o altă națiune, un alt popor, o altă istorie, o altă limbă – cei care s-au lățit peste noi în 1940, odată cu sîrma ghimpată pe care au înșirat-o de-a lungul Prutului, au mai înșirat o sîrmă ghimpată. Una care nu se vede, în sufletele basarabenilor: ea mai șade întinsă între părinți și copii, între intelectuali și țărani, între biserică și credincioși, între romînii basarabeni și ceilalți români.

Pe ea va fi mult mai greu s-o scoatem.

Scoaterea sîrmei ghimpate de pe „rîul lacrimilor noastre” e un gest mai mult simbolic.

Un moldovean de la Zîrnești a spus într-o emisiune televizată: „Parcă mi s-a luat o pînză de pe ochi”.

Un bulgar din Stoianovca a afirmat în aceeași emisiune: „După ce s-a scos sîrma ghimpată, mă tem să dorm noaptea în casă, ea mă apăra…”
Sîrma ghimpată de pe Prut a fost scoasă, dar umbra ei a rămas.

Aceasta ne mai ține ostatici.

Ai propriilor amăgiri.

Și ambiții.

Grănicerii ceseiști de pe Prut stau acum cu ochii în patru și zi, și noapte, ca nici o pisică să nu bea apă din rîu fără voie…

Rîul Prut, cîntat în baladele noastre („Prutule, apă vioară…”), ajunsese să fie blestemat din cauza sîrmei ghimpate de pe cele două maluri.

Chiar dacă ne aflam dincolo de granițe, frații nu și-au uitat frații. Ion C. Brătianu (1821-1891) afirmase încă în secolul XIX: „Nu poate nimeni, nici cu istoria în mînă, nici cu harta în mînă, nici cu tratatele în mînă să spună că Basarabia nu este țară românească.”

Am stat de multe ori pe malul acestei ape vlăguite, și Prutul mi-a părut de fiecare dată că nu murmură, ci că suspină.
Iar suspinele ei erau românești, și cînd se atingea de un mal, și cînd se atingea de celălalt.

Prutul ajunsese să fie considerat un hotar care desparte două lumi.

Atît în timpul URSS, cît și în ultimul deceniu.

În perioada cînd în fruntea țării s-a aflat V. Voronin Occidentul a tratat Republica Moldova ca pe o republică din Asia Centrală ex-sovietică, cu un alt turkem-bași la putere. Dar și acum, după ce la guvernare au venit democrații, Europa de Vest abordează acest teritoriu ca pe un spațiu rusesc în ale cărui treburi interne preferă să nu se amestece, lăsîndu-i Moscovei mînă liberă.

De aceea Occidentul a reacționat cel puțin sceptic la scoaterea sîrmei ghimpate dintre două maluri de Prut (Citește: dintre două civilizații, dintre două continente). Postul Euronews a calificat acest eveniment, care e un prim pas de revenire a noastră în Europa, drept o bizarerie.

Și-n presa românească am găsit calificative deloc încurajatoare a acestui gest.

Nu mă miră deloc prezența unor „Vasile Stati” la Chișinău. Miră prezența acestora în România. Aceștia îmi par mult mai trăsniți decît vasile stati ai noștri. Pe ei cine-i pune la punct?! Cristina Modreanu, care-și zice ca și „Vasile Stati ot Chișinău” (n.r. Vasile Stati de la Chișinău), „scriitor”, afirmă în publicația bucureșteană „Adevărul literar și artistic”: „Doar cîțiva exaltați mai militează în România pentru ideea Unirii cu Basarabia.”

Pentru ea și alții ca ea Prutul stă bine unde stă și cei care doresc apropierea celor două maluri de rîu n-ar fi decît niște „exaltați”.
Din păcate, Basarabia mai rămîne o mare necunoscută pentru România.

Mulți confrați din țară cred că știu totul despre Basarabia, fără a ști, de fapt, nimic.
Pe un domn de dincolo de Prut, care înjura România, l-am întrebat:
– Cine sînteți dumneavoastră de vă permiți aceste batjocuri?!”
– Eu sînt român.
– Nu, i-am zis. Sunteți doar cetățean român, dar român încă nu sunteți.
Așa cum, cred, mulți concetățeni de-ai noștri de dincoace de Prut sînt români, fără însă să fie și cetățeni români.

Cînd se va face totul pentru unificarea sufletească, atunci se va întîmpla și unificarea politică.
Spre regret, lucrurile sunt mult mai complexe.

Alaltăieri, Valeriu Lazăr, viceprim -ministru și ministru al economiei în Guvernul nostru democrat și-n toate guvernele comuniste, întors de la Reuniunea Consiliului Economic al CSI, a comunicat entuziasmat că la consfătuire s-a anunțat despre constituirea unei Uniuni Europene-2, ce ar include toate fostele republici sovietice, care ar avea pe viitor hotare unice, capitală unică (la Moscova), monedă unică, armată unică, graniță unică…

Granița unică a noii anunțate Uniuni Europene, în care vom fi înglobați și noi, de acum de către guvernarea democrată, va trece pe rîul Prut…
Și atunci ce ne facem cu toate declarațiile tuturor șefilor de state și de guverne ale României și Republicii Moldova de la 1990 încoace că „ne vom întîlni în Uniunea Europeană”?!
Ne vom întîlni poate, dacă intră și România în CSI.

Dar, după cîte știu, ea nu are deloc de gînd să abandoneze Europa, numai pentru a fi alături de fiica ei abandonată și tot mai înstrăinată…
Iar noi vom putea ajunge în Uniunea Europeană cea adevărată, nu în cea anunțată ca o nouă diversiune a Kremlinului, numai cu ajutorul țării.

Nu vom putea reuși decît împreună.

Doar împreună cu frații de la vest de Prut vom fi Hora Unirii.
Numai cu ei vom fi Unirea.

Nicolae DABIJA (Președintele Forului Democrat al Românilor din Basarabia)