Cu gogonata la domiciliu

Să vinzi gogoși studenților e lucru mai greu decît să vinzi castraveți grădinarului, xhiar dacă mi-am petrecut dimineața în fața oglinzii lucrînd intens la dicție, la mimică și gestică. Cu un discurs gîndit bine, am plecat hotărît spre complexul Titu Maiorescu cu un rucsac plin de gogoși umflate, bine făcute, garnisite cu zahăr pudră din belșug și gogonate ca la carte.

Cioc, cioc. „Daaa…”, se aude o voce de după ușa galbenă de cămin. Pășesc cu dreptul în cameră, îmi dreg glasul și pornesc a vorbi cum am văzut eu prin filme că se face, repede, zîmbind și folosind cuvinte scurte și pe cît se poate de simple: „Bună! Sînt Mihai Lazăr și am venit să vă vînd gogoși”. Fără experiență în domeniu, am luat o pauză de respirație cam lungă, așa că tînăra de pe pat a avut timp să mă întrerupă. „Asta-i pe bune?”, și începe să rîdă ca după o glumă bună. Îi răspund cu cealaltă parte a discursului și îi zic că da, e pe bune, că simigeria cea mai cunoscută de pe Copou vine în întîmpinarea studenților și îi scutește de un drum pentru a le satisface o poftă. În timpul ăsta, cu gesturi largi deschid ghiozdanul și scot o cutie cu pufoasele produse de patiserie. Fata face ochii cît gogoșile cînd le vede. „Pînă acum au venit tot felul de oameni care vindeau gogoși, dar erau numai verbale. Acum văd că se vînd și la propriu. Dar nu, merci, nu vreau acum”. Ies și după ce închid ușa, din spatele meu aud din nou un hohot nestăvilit de rîs.

Balena joacă barbut

Fără a-mi pierde curajul, decid să îmi încerc norocul și în alt mediu. Două fete joacă table în parcul de la Balena. Îmi cer scuze că le deranjez și le repet toată povestea de mai sus. Răspunsul lor vine sec: „Nu, mulțumim! N-avem timp, avem de învățat”; în timp ce zarurile continuă să se rostogolească.

După alte cîteva eșecuri, în care mi s-a închis ușa în nas chiar după ce am terminat de zis ce vînd eu, am hotărît că eu greșesc undeva. Așa că am schimbat strategia din mers. La următoarea ușă am aplicat un discurs prin învăluire. „Bună, ai două minute? De cîte ori pe zi ți-e poftă de ceva dulce? Uite, eu sînt aici pentru a te scuti de un drum și pentru a-ți oferi o gogoașă. Am cu caramel, ciocolată, vanilie sau vișine”, rostit pe nerăsuflate cu același zîmbet larg pe buze.

Cu mai mult noroc de data aceasta am reușit să vînd măcar cît să-mi scot banii investiți, minus o cutie. Pe ultima am renunțat să mai încerc să o dau. Ca să vinzi gogoși, trebuie să fii de meserie.

Alex VARNINSCHI