Omul care s-a jucat cu focul
1001 de chipuri 12 mai 2010 Niciun comentariu la Omul care s-a jucat cu focul 2Pompierul român și, mai cu seamă, cel ialomițean, nu este elogiat ca cel american. Nu are mașină de intervenție ultra dotată, n-are costum de protecție roșu, scos ca din cutie și nici măcar nu coboară pe o bară cînd sună alarma. Mai mult, își sărbătorește ziua pe o dată cu ghinion, 13 septembrie.
Teodoru este pompier de doar doi ani și își poartă uniforma cu mîndrie. Pentru el, ordinele de la superiori sînt ca un viciu. Îmi spune că nu refuză niciodată o intervenție și că a devenit aproape imun la imaginile „de groază” pe care le vede. Asta pentru că nu stinge doar incendii. Este în caleași timp și scafandru și poartă mereu în minte chipurile copiilor înecați pe care îi scoate din Ialomița. Dar despre toate acestea, Teodoru vorbește insensibil: „principala apă care înghite oameni e Ialomița, chiar dacă nu pare ea cine știe ce. Numai copii am avut anul trecut. Noaptea te duci degeaba să scoți cadavre, iar oamenii nu înțeleg asta…mai greu a fost la început, acum deja m-am rodat.”
Teoria umanizării
În afară de orele de studiu despre teoria intervențiilor, servantul novice recunoaște: „cînd mașina e mai bătrîna ca mine, adică din ‘77, misiunea noastră e aproape compromisă.” Ascunși de lumina soarelui, printre APCAT-uri (Autospeciale cu Apă și cu Tun), în adăpostul cu echipamentele agățate de uși, servanții sau cum se numesc între ei: Dealerul, Cartofarul, Fifi, Foca, Măcelarul și Domnul Limbă devin pentru o clipă oameni. Pentru ei, orașul e garnizoana pe care nu au voie să o părăsească decît cu aprobarea inspectorului-șef. În spațiul de dormit nu le este permis să joace cărți sau alte jocuri, ci doar atunci când sînt organizate acțiuni. Singurul lucru care le rămîne, după cum spune cu un zîmbet în colțul gurii Domnul Limbă, este „să joace table în gînd.”
Drăghici, șeful Gărzii, a împrumutat tot felul de „termeni de specialitate” în cei 12 ani de experiență. Îmi înșiră tot felul de povești despre incendii, leșuri, mizerii și trăsăturile focului. „Cînd văd un foc, am o boala așa pe el și pînă nu intru să-l sting, să-l tai, nu mă potolesc. Nu am pierdut niciodată în fața lui.” A salvat vieți omenești, dar nimeni nu i-a mulțumit, ba mai mult: „La un incendiu de apartament, cînd am luat victima în brațe din camera în care se asfixia, m-a sugrumat timp de patru minute pînă am ieșit afară.” I se pare că mirosul, gustul l-au părăsit, iar în schimb i-a crescut calitatea auzului și a văzului. S-a resemnat: „Am scos pe brațe, un om mort, ars pe tot corpul, din care se scurgeau tot felul de lichide și fără să îmi dau seama, mi-am scos o mănușă cu dinții. Asta e”, spune locotenentul, care pentru o clipă conștientizează că s-a dezumanizat.
Diana IABRAȘU
Adaugă un comentariu