Somn la poalele vulcanului
1001 de măști 9 iunie 2010 Niciun comentariu la Somn la poalele vulcanului 4Nu ai nevoie să fii absolvent, profesor sau rudă cu cineva ca să ajungi să vezi cum se organizează un curs festiv. În numele documentării pentru anul viitor, am mers la un curs festiv de anul acesta. Duminică am intrat nestingherită în Biblioteca Centrală Universitară, pe lîngă prietenii gălăgioși ai absolvenților, părinții cu batistele de nas deja pregătite și colegi mai mici cu aparate foto în mînă, gata să surprindă orice picior de domnișoară dezvelit de robă.
Ultimele două ore petrecute la facultate sînt infernale. După trei ani de mers la cursuri, studenții speră că măcar spre final vor avea și ei un cuvînt de spus. Dar nu: după ce au învățat tot ce se putea despre munți, văi, mări și altele, chiar și în ziua în care își iau rămas bun de la viața de student sînt nevoiți să asculte despre „Vulcanul de sub ghețar”. Minunea islandeză este cea care nu-i atrage deloc pe absolvenții de Geografie și Geologie, care, dichisiți și parfumați, numai la asta nu se gîndesc. Din momentul în care profesorul a început să povestească, cu pauze lungi de un minut, cele 90 de robe negre cu eșarfă galbenă se moleșesc pe scaunele de piele din sala mare de la BCU.
Apoi toți se simt în largul lor, ca la un curs normal. În spate, doi tineri absolvenți joacă „foarfecă, piatră sau hîrtie”, mai încolo, o domniță blondă a decis că are nevoie de ceva retușuri și își scoate o întreagă trusă profesionistă de machiaj din gentuța cît un plic. Iar în față, chiar sub nasul profesorilor, cel mai vesel grup din an șoptește bancuri și toți rîd pe înfundate o dată la două minute. „Mai am un pic și termin”, se scuză profesorul de pe scenă. „Zici asta de jumate de oră”, îi vine o replică înfundată de undeva din spatele meu, de la balcon. Din partea cealaltă, un bărbat greoi mi se așază în brațe, „numa’ un pic, să-l prind pe Marius”. Îi face o poză și revine emoționat la soția sa.
Cei doi prezentatori roșesc, apoi anunță timid numele profesorilor care vor ține discursuri. Dar sala izbucnește în aplauze abia cînd se anunță filmulețele făcute de absolvenții celor două specializări, o serie de poze cu melodii de la Queen pe fundal. Tehnologia însă nu le este prietenă geografilor: ecranul este prea luminat și cele cîteva pete de culoare se văd oblic, din cauza proiectorului sub care se află un suport de curs mai vechi. Apoi cedează și microfoanele, dar „Sfîrșitul nu-i aici”, le spune decanul spre final. Apoi, cele o sută de produse ale mediului academic ies simbolic pe ușile greoaie, îndreptîndu-se spre „auspicii complicate”, vorba unui profesor.
Anastasia CONDRUC
Adaugă un comentariu