Ghicitorul în nămol

Cînd autobuzul oprește în „stația de la Purcica”, toată lumea strîmbă din nas. Între gardurile mari de beton stă un izvor de apă sulfurată și tot acolo nămolul puturos așteaptă să îi îmbrace pe cei care nu au destui bani să petrea­că un weekend la Băile Felix. Peste 40 de bărbați stau la pră­jit pe plaja im­provizată de la Purcica. Afară, în bă­ta­ia soarelui, sînt mai mult de 40 de grade. Majoritatea celor dintre ei sînt negri de la „nămolul ca­re face minuni cîteodata”, cum îmi spu­ne un client fi­del al stațiunii, iar cei albi se pră­­jesc în suc propriu.

La umbra gardului stau întinși cei înroșiți de soare, care se învîrt cînd își dau seama că stau prea mult pe ace­eași parte a corpului. Îi ustură spatele și pieptul și tovarășii de suferință stau acolo să le aline pielea rănită cu apa sulfurată. Au bidoane de plastic cu ca­pacele găurite „ca să nu curgă ca la proști că mori aici”, rîde clientul fidel care mi-a devenit prieten. Gîfîie. Se scutură de nisip. Oftează. Vara asta nu se poartă spinarea roșie.

La balta de noroi în care odată parcă se bălăcesc porcii, trei bărbați se frea­că pe spate cu unguentul magic în timp ce unul dintre ei se uită pe o gaură din gard în ograda doamnelor. „Mamă, cum arată aia!”, iar apoi prietenul lui îl trage de umăr să vadă și el cum se vede Grădina Raiului cu plajă. Cum nu m-am uitat prin gaura din gard și nici nu sînt dezbracat, unul dintre cei trei mă întreabă ca din partea cealaltă a drumului: „Tu ești femeie, măi? Nu­ma’ tu ești îmbrăcat pe-aici.” Tac și intru în vorbă cu un bărbat gol, dar plin de nămol care se tăvălește prin iarbă și spînzură cu un șiret de pan­tofi o piatră maronie. „Mi-am pierdut pendulul”, îmi spune el ca un copil mic care nu-și găsește jucăria prefera­tă. Și-acest copil are burtă și e ne­gru, numai ochii, gura și nasul i se văd de după pojghița uscată de pă­mînt. Se văi­cărea mereu că nu știe un­de îi e ins­trumentul cu care vindecă oamenii ve­niți la Pur­cica.

„Sînt bioenergitician și îți pot spu­ne cum stai cu inima, cu plămînii, cu rinchii, cu prostata sau cu potența. Da’ chiar… Ia stai un pic, măi băiatule să-ți spun cum stai cu sănătatea și cu energiile din trup”, și stau. Și leagănă și ultimul pendul deasupra mea, în par­­tea din mijloc a corpului și la pi­cioa­­re. Și se uită urît la mine. Și îmi spune că stau bine cu potența, dar prost cu inima. Și-mi mai spune că mor la 37de ani. Și cred că i se trage de mirosul puternic de sulf.

Victor ILIE