Plugușorul de pe ulița Gaudeamus

M-am strecurat prin cea mai diversă mulțime pe care am văzut-o vreodată în Sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților din Iași. Holurile de la intrare erau populate de pletoși tatuați, care cu o­chelari de soare, care nu (deși era de­ja noapte), în așteptarea concer­telor rockului venit în vizită la Iași.

έnăuntru însă m-a întîmpinat un grup de bătrîne, ca bunicuțele din re­clamele la ulei de la televizor, tră­gînd după ele niște nepoți mofturoși printr-un cordon uman făcut din tinerii de la Asociația Stu­den­ți­lor Fraconfoni din Iași. Au venit cu toții să asculte colindele ro­mâ­nești care se mai cîntă și acum la sate, iarna, peste gardurile caselor, de pe ulițele înzăpezite, cu o mînă de colaci în față și un coș de por­to­ca­le lîngă sobă.

Și la cumătrie, cînd?

Concertul caritabil de colinde organizat de către francofoni n-a lăsat scaunele de gală din sala de spectacole neocupate. „Normal că vi­ne tot poporul dacă e fără bilet și mai au și tombolă la sfîrșit”, ar spu­ne gurile rele, reprezentate aici de doi studenți care și-au întins părul ca o antenă spre cer, sprijinit de o doză suficientă de gel. Însă gru­pul de peste 50 de copii care de­co­rea­ză sala cu zîmbet nevinovate țin să-i contrazică. Și, desigur, ca-n ori­ce reprezentație cu intrare gratuită, ultimele rînduri s-au ocupat pri­mele. Printre ele găsim tinerii care, aidoma celor doi receptori ra­dio, au venit cu alte scopuri, de la jucatul pe telefon, la bancuri spuse în auzul tuturor și pînă la schimburi deloc subtile de bezele.

Pe scenă, însă, Crăciunul ve­ni­se încă de la începutul lui decembrie. Pe rînd, corurile s-au plimbat prin fața publicului, lansînd urări de bunăvoie și, în unele cazuri, in­vi­tații la concerte prelungite în alte locuri „vă așteptăm cu drag la fiecare repetiție a noastră. Cîntăm și la nunți, ceremonii, petreceri, cumătrii, dacă aveți nevoie, să ne su­nați, ne găsiți la… ”. Bătrînelul că­runt nu a terminat fraza, cînd pu­bli­cul a izbucnit în rîsete amestecate cu aplauze puternice, fără să își dea cineva seama dacă vorbea serios sau încerca să facă o glumă.

Cînd au urcat pe scenă copiii că­rora li se adresau o parte dintre fondurile adunate de studenții fran­cofoni, publicul a început să cînte împreună cu ei fiecare colind în parte. Iar în loc de mulțimire, copiii au întins „Plugușorul” și au adus „Sorcova” pentru cei două sute de oameni din sală, lăsîndu-le locul celor de la Teologie, cel mai așteptat cor al serii. Finalul a fost însă de departe motivul pentru care au rămas mulți dintre cei pe care i-a prins ora 19.00 în sală. Dintr-un bol cu multe bilețele adus în mij­lo­cul scenei, Adrian, un ghemotoc brunet de cel mult cinci ani, a tras numele cîștigătorilor promoției.

Din sală am plecat odată cu ul­ti­mele acorduri de chitară. Am urcat Copoul pas la pas cu ceilalți care mi-au fost colegi de scaune, toți cu zîmbetul pe buze și cu inima mai ușoară. Ca de copil.

Cătălin HOPULELE