Un Crăciun din bonuri de masă

Mereu iarna mi-a fost urîtă. Și nu pentru că la școală aerul era a­mor­țit de ne ținea pe fiecare în ban­ca lui fără vreun cal bălan, sau că pînă acasă mi se împăienjeneau o­chii și începeau să-mi stră­lu­ceas­că valuri pe față, ci pentru că în fi­e­care an se găsea o droaie de tînci și flăcăi care să bată tobele de pe la Sfîntul Andrei seară de seară.

Și în­totdeuna ne fugăreau în casă cu tărăboiul lor. Atunci scăpam, dar jo­ia trecută nu. Cînd încă o aș­tep­tam pe Rodica în stația din Tîrgu Cucu, o mînă de „vestitori ai A­nu­lui Nou” urmăreau cîte un tramvai și apoi săreau în fața oamenilor, îi în­conjurau și-i urau din toți ră­run­chii, doar-doar vor căpăta și ei cîți­va pitaci. Între timp au luat-o cu a­salt și pe Rodica, tînara voluntară de la Fundația Bethany din Iași de la care vreau să aflu și eu cîte ceva despre proiectul „Moș Cră­ciun pentru un copil din mediul ru­ral”.

La sate, Moșul este mai tînăr

Retrase într-un colț cu mai pu­ți­nă gălăgie dar în care vîntul ne ples­­nea fața fără îndurare, copila, e­levă încă la liceu, îmi spune în­fri­gu­rată că este voluntară de doi ani, de cînd a fost și ea beneficiara unui program de la fundație, iar acum în pragul sărbătorilor „coordonez cam­­pania de donare de sînge. Sînt foarte mulți oameni care vin la Spi­talul de Transfuzii după donatori pentru că au nevoie pentru a­pro­­piații lor. Noi am apelat la vo­lun­tarii noștri, la prientenii noștri și i-am recomandat acestor persoane a­flați în necazuri”. Ba chiar îmi măr­­tu­risește, strîngîndu-și fularul mai bi­ne, că împreună cu colegii din a­so­ciație încearcă să-i con­vingă pe bi­nefăcători să pună ti­che­tele pri­mi­te în urna special a­me­najată pen­tru copii săraci din ju­rul Iașului, iar „atunci cînd dau toate tichetele mi se bucură sufletul”.

Cu privirea fixată pe moșul cu sacul plin lipit pe frigiderul magazinului de lîngă noi, spune că de fapt donatorii sînt un fel de spi­ri­duși ai bătrînului Crăciun, căci, du­pă ce vor aduna toți banii pri­miți și ti­­chetele de masă, vor mer­ge să cum­­pere alimente și dulciuri pentru copiii și bătrînii din zece sate de pe lîngă oraș. „Pe 16 vom mer­ge în Ciurea, Popricani și în alte sate. Ne vom împărți care și ce să lu­ăm, adică vrem să acoperim ne­vo­ile copiilor și bătrînilor. O să ne întîlnim cu ei la primărie, care ne pune la dispoziție o listă cu fa­mi­lii de­favorizate”. Ca să îm­pa­che­­teze cît mai multe cadouri, mem­brii fun­dației au fost primii ca­re au donat, dar Rodica nu a pu­tut. Ea este o fire mărunțică și nu se încadrează în categoria do­na­to­ri­lor. Iar înainte să plece acasă, du­pă o zi lungă cu ore pînă la a­miază și apoi voluntariat pînă la șapte, le mul­țumește tuturor celor care au do­nat. „Noi sîntem optimiști că pu­tem să strîn­gem nu o sumă e­nor­mă, ci o sumă cît de cît, cu care să pu­tem duce la toți copilașii și bă­trînilor cîte ce­va”.

Iulia CIUHU