Marius Bațu vine cu Ulysse la Iași

A fost prezent pe scena folk româ­nească încă din 1977, de la nașterea grupului Poesis, alături de Eugen Baboi. Începînd cu anii ’80, a cîntat în Cenaclul Flacăra, apoi a colaborat cu Holograf, Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndă­rică și Dinu Olărașu, iar din 2001 a fost cooptat de către Pasărea Colibri, reînființînd în 2007 formația Poesis. Acum, cu vechea sa chitară, a venit la Iași, joi, 20 ianuarie, să cînte melodiile folk de-odinioară care au făcut acest gen muzical să fie îndrăgit de atîta lume.

„O să încerc să improvizez o sea­ră deosebită”, spune folkistul și con­cer­tul începe cu melodii mar­ca Poe­sis. „Florile și-au ridicat fus­tele în­guste și-au rămas cu ge­nunchii goi în zăduf”, iar publicul e deja în at­mos­fera muzicii. Oa­menii stau li­niș­tiți la masă, discută, sorb din beri sau din că­­nile fierbinți de vin fiert.

În mi­ros și crănțănit de popcorn, vechile piese aduc aminte de sfîrșitul anilor’70, cînd muzica era simplă, fă­ră re­clame și fără videoclipuri, fără concursuri prin SMS și premii. Și ti­nerii din bar încep să fredoneze cînd aud cunoscutul refren „Ploaia plînge în fereastră, luna rîde dincolo de nori, e bine omule c-ai ve­nit în viață să tră­­­iești un vis printre muritori”. Ur­mea­ză „Nu am mai fost acasă de mult”, altă veche melodie a grupului Poe­sis. Iar cu „Bătălia s-a sfîrșit, soldatul”, Marius Bațu aduce în sală po­vestea luptătorului care, fericit că lupta s-a terminat, ridică fruntea pen­­tru a se bu­cura, dar e răpus de un glonț „ră­tăcit”.

Interludiu

Dacă începusem să intru cît de cît în starea de bine a cîntării, cheful îmi trece odată cu pauza dintre me­lodii, cînd din boxele Clubului Pre­sei aud piesa „It must have been love” și alte do­uă sau trei șlagăre mai vechi. Dar în­tr-un sfert de oră, Bațu e înapoi pe sce­nă, cu alte piese Poe­sis și Pasărea Colibri. „Unii-mi spun, cu cît ești mai orb, cu atît lu­mea o vezi mai bine”, ne măr­tu­ri­seș­te folkistul, în versurile „Elegiei” pe care o cînta pe vremuri a­lături de Eu­gen Baboi.

Omul cu chitara și studenta cu ochelarii

Ajungem la perioada de după 2000 a carierei cîntărețului, cu Uly­sse, de la Pasărea Colibri, care poa­te să tragă cu arcul în soare, să ră­pună sălbatice fiare și să iu­bească ze­ițe fe­cioare. O tînără din public în­cear­că și ea să fredoneze versurile cîn­tate de Bațu, dar cînd vede că nu le ni­me­rește se rezumă doar la a da din cap pe ritmul melodiilor. Cînd îl au­de pe folkist cîntînd că-i trebuie o femeie cu o­chelari, o alta din public îi face su­gestiv semn colegei de ma­să, ca și cum s-ar fi referit la ea.

„Nu-i nimic, ăsta-i cîntec șoptit”

„«Degeaba», mi-a spus, «degeaba mai plîngi, ce-ai omorît, omorît ră­mîne»”, ne aduce aminte Marius Ba­țu de una dintre cele mai cunoscute piese ale folkului românesc. Ur­mea­ză alte melodii de la Pasărea Co­­­­libri, iar publicul aplaudă ascul­tă­tor după ce se termină fiecare in­terpre­ta­re.

Cîn­tă­rețul lasă ce-i mai bun pentru fi­nal, piesa „2000 de ani”, apoi mai in­­ter­pre­tează o melodie și se re­tra­ge de pe sce­nă. În aplauzele tinerilor din pu­blic, Marius Bațu se așază la ma­să, stă cî­teva clipe pe gînduri, apoi se în­toarce pe scaunul de pe scena mi­că și spune „Ok, mai cîntăm o dată 2000 de ani, dar de data asta chiar cîntăm împreună, nu vă mai uitați pe sub me­­­se sau în scrumiere”. Tinerii se con­­­for­mea­ză, cîntă și-aplaudă ceva mai ta­­re decît mai devreme, iar, după ce con­­certul e gata, urcă ei, băieții, pe sce­nă, pentru a continua cîntarea în stil stu­den­țesc, după cum se cuvine.