Țipăt din înghețata Rusie

„Oamenii îmi spun adesea că sînt pesimistă; că nu cred în puterea po­porului rus; că opoziția mea față de Putin s-a transformat într-o ob­se­sie și că dincolo de asta nu mai văd ni­mic altceva. Problema este că văd totul. Văd și ce este bine, și ce este rău.

Văd că oamenii își doresc o via­ță mai bună, dar că sînt incapabili să-și transpună dorința în realitate, și că, pentru a disimula acesta adevăr, se concentrează asupra aspectelor pozitive și pretind că ceea ce este negativ nici nu există”, mărturisește Anna Politkovskaia în ultimul ca­pi­tol al „Jurnalului rusesc”, carte a­pă­rută postum, după ce jurnalista de la Novaia gazeta a fost asasinată în lif­tul blocului în care locuia la Mo­s­co­va. În însemnările sale zilnice, scr­­i­­­i­toa­rea a fost preocupată de re­a­le­­gerea lui Putin din 2003 căutînd să dezvăluie întregii lumi că dispariția lui Ivan Rîbkin, unul dintre contracandidații cîștigătorului, a fost pusă la cale chiar de Putin. Astfel, Anna des­­co­pe­ră că acesta trăiește în Lon­dra, de­și se spusese că a fost otră­vit la Mos­cova.

În 2004, un atac cu bombă într-un metrou moscovit avea să ucidă 39 de oameni. Astfel, jurnalista începe să viziteze victimele și apropiații a­ces­tora la domiciliu. Mai tîrziu, avea să noteze că motivul morții este trecut sub tăcere, fără nici o explicație. A­ce­eași tactică a fost adoptată și după asedierea școlii din Beslan, iar cînd Anna a hotărît să meargă di­rect la locul unde se produsese fapta, i s-a tur­nat otravă în ceașca de ceai care i-a fost servită la bordul avionului. Fap­te­le din Cecenia o în­deam­nă pe scriitoare să-și asume rolul de a­pă­ră­toare a drepturilor omului și să în­tre­țină con­tactul cu oamenii de a­co­lo, iar cînd este nevoie, să fie o punte între au­to­rități și aceștia.

Peste toate notițele sale curge sîn­­ge la fel de mult ca în Evul Mediu. Dacă unui ce­tă­țean rus îi sunt aruncate pe fereastră, de două ori, pungi cu inima și urechile cuiva, unui tu­ri­st chinez „capul îi zace de­par­te de trup”, după un atac sinucigaș. De fapt asta și este surprins în cartea jur­nalistei: lupta de zi cu zi a oa­menilor obișnuiți cu regimul im­pus democratic, dar care func­țio­nea­ză „săl­ba­tic, mai sălbatic decît în epoca stali­nistă.”