Respectul se cîștigă în junglă

Navighează pe-o pagină de carte Niciun comentariu la Respectul se cîștigă în junglă 1

Sufletul lui Wilson nu a știut ni­ciodată că își va tîrî ancora după moarte pe fundul unui rîu aproape de junglă. Patima pentru jocurile de no­roc nu l-ar fi adus la hotelul-cazino din inima tribului Seminole și nici nu și-ar fi sfîrșit viața sugrumat de li­ghioanele apelor.

Ghinionul lui Sammy a fost că se afla pe barca lui în acel moment. El era pe jumătate alb, dar nu voia ca valorile insuflate de vechii șefi ai tri­bului să dispară în favoarea bani­lor. Pentru că el nu mai avea mo­dele după care să se ghideze. Ade­vă­rul pe care îl susținea se afla în stră­fun­dul inimii lui, acolo unde stră­bu­nicul său se lupta cu albii pentru teritoriile ra­sei sale.

Nici Honey nu își dorea să își în­de­părteze fiul de la principiile co­rec­te dupa care ar trebui să îi clădească adolescența. Nu îl conducea după răz­­­boiul dat în mintea ei între blues-uri și muzică country, ci după faptul că orice om trebuie să își cîștige res­pectul într-un mod cît mai cinstit cu putință. Ea suferea de sindromul tul­burării bipolare, boala survenită o­da­tă cu nașterea fiului său, dar asta nu o împiedică să își îndepărteze gîn­dul că lumea poate fi mai bună.

Cînd Boyd Shreave o sună și în­cear­că să îi vîndă un teren nefolositor ca să își convingă șefii că e un bun comerciant, Honey îl atrage printr-o capcană în Ze­ce Mii de Insule. Poa­­te doar așa cel care a jignit-o la telefon va în­văța ce este respectul.

Lumea creată de Carl Hiaasen în „Croco-deal” se pliază dupa re­gu­­­lile junglei, iar firul epic este ur­mat de-a lungul evoluției persona­je­­lor sale, care nasc și renasc pe măsu­­ra luptei cu propriul ego.

Cu abilitatea unui detectiv și tac­­tul unui jurnalist, Hiaasen își poar­tă protagonistii pe cărările istorice ale ve­­chilor indieni, pe insula Dismal Key, unde lianele copacilor se tranformă în sinapse închegate. Aici, tumulturile lăuntrice ale persona­je­lor iau forma izbîndei prin lupta cu sine, fiecare metamorfozîndu-se în func­ție de scopurile dorite. Periplul prin cele Zece Mii de Insule le-a fost de a­juns ca să își întregească valo­rile pe care le pierduseră.

Acum, doar o pală de vînt mai a­gită pîlcul de mangrove. Pe insula Dis­mal Key, si­tua­tă la cîteva mile marine de parcul național din inima Floridei, doar ancora lui Wilson mai scrijelește pămîntul jilav în căutarea luminii albe.

Iustina AMBRONO

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top