Obrăznicia literelor

V-ați întrebat vreodată de ce fil­mele pentru adulți, revistele, imaginile sau orice altceva au fost su­puse cenzurii, iar literatura por­no­­grafică nu? Nu neapărat supuse cen­­zurii cît publicării textelor cu avertismentul: „+18”.

Imaginile concrete nu sînt tot una cu imaginația cititorului și astfel un film pentru adulți este ex­pli­cit și devine pornografic, pe cînd o car­­te îți lasă imaginația să se prelingă peste toate povîrnișurile corpului și mai mult decît erotism nu există. Nu poți cenzura ideile unui cititor, decît dacă le face publice. De exemplu, un personaj din­tr-o car­­te este descris cu lux de a­mă­­­nun­te, însă pentru două persoa­ne, care stau una lîngă cealaltă și să citeas­că, poate să arate diferit în i­ma­ginația lor. Primul poate să se gîn­dească „pornografic” la acel per­so­naj fictiv, al doilea să și-l imagineze senzual și tandru. Un erotism pur.

„Literatura pornografică”, car­tea lui Dominique Maingueneau, profesor de lingvistică la Uni­ver­si­tatea Paris XII, poate fi nu­mi­tă, mai simplu, „Literatura erotică”. Însă tratează acest subiect ta­bu al societă­ții, iar titlul se cuvenea să fie deo­cheat. Și după cum el face re­ferire, cartea aceasta încearcă să arate că autorii care scriu mai deo­cheat vor să acorde importanță a­ces­tui lucru deoarece societatea, în ansam­blul ei, acordă o atenție mi­ni­mă.

În primul capitol, „O categorie problematică”, autorul explică pro­veniența cuvîntului. În Grecia An­ti­că „porné” însemna prostituată. Mai tîr­ziu, în volumele publicate de au­torii din Renaștere, erotismul era in­serat de la început în problema so­cială a cărții. Făcea parte din co­n­flict. Dar din secolul XIX refe­ri­rea la prostitu­ție dispare și capătă sensul de ob­sce­ni­tate.

Autorul face referire la acest gen de literatură deocheată, cu e­xem­ple clare, care s-au stre­curat în tipar și au ajuns la cititori, pentru că „expresiile deo­chea­te nu repre­zin­tă actul sexual”.

Georgel COSTIȚĂ