Lasere de la Minister cu baterii de-acasă

Finanțarea cercetării din România se face cu firimituri. Din întregul Produs Intern Brut (PIB) al țării, institutele, departamentele și filialele Academiei Române care se ocupă de domeniul cercetării ar trebui să primească măcar 1%, deși Uniunea Europeană stipulează și sume pînă 6%. În prezent însă, oamenii din laboratoare trebuie să se mulțumească și cu mai puțin de jumătate de procent, prea puțin, din punctul lor de vedere, pentru a le putea cere și performanță. Ei susțin că fac cercetarea din pasiune, dar asta nu le umple magaziile cu recuzita de care au nevoie ca de aer. Pe de altă parte, toate întîlnirile instituțiilor care se ocupă cu finanțarea sînt guvernate de o neliniște. Dacă banii s-ar înmulți, am avea suficienți cercetători de calitate care să-i cheltuiască?

Procedura prin care este finan­ța­tă cercetarea în România a trecut în ultimii ani printr-un proces de adap­tare la standardele europene. În­ce­pînd cu 2007, fondurile au fost repartizate departamentelor de cercetare din universități, institutelor de profil și filialelor Academiei Române din domeniu prin intermediul unei competiții naționale de proiecte, pe di­fe­rite paliere, numită inițial Planul pen­tru Cercetare, Inovare și Dez­vol­ta­re 2007-2013, dar cunoscută sub numele de Planul Național II (PN II). Conform metodologiei de aplica­re, acesta se concentrează pe pa­li­e­rul IDEI, pentru „obținerea unor rezultate științifice și tehnologice de vîrf, compatibile cu cele de nivel european”, sau Resurse Umane, în vede­rea „creșterii numărului de cer­ce­tă­tori, îmbunătățirii performanțelor aces­to­ra și atragerea în România a cer­ce­tă­torilor din afara granițelor țării”. To­t­odată, se mai mizează și pe Inovare, „dezvoltare tehnologică și asimilare în producție a rezultatelor cer­ce­tă­rii”, cît și pe Parteneriate, cu scopul de a „crea condiții pentru o mai bună co­laborare între diferitele entități de cer­cetare-dezvoltare și inovare, agenți economici și/sau unități ale administrației publice”. Acest ultim palier, al Parteneriatelor cu mediul privat, a fost adăugat ulterior fazei inițiale a proiectului.

De finanțare de bază mai beneficiază, conform Adrianei Rotar, ex­pert în comunicare de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea În­vă­țămîntului Superior, a Cer­ce­tă­rii, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), doar filiale ale Academiei Ro­mâne, care „este ordonator princi­pal de credite, avînd finanțare di­rectă de la bugetul de stat”.

Finanțarea de bază, dată preferențial 

Deși există mai multe organisme care reglementează felul în care fondurile menite cercetării sînt ma­nipulate și distribuite, toate se subordonează Autorității Na­ționale pentru Cercetare Științifică (ANCS) și Consiliului Național pentru Cer­cetare Științifică (CNCS). UEFISCDI este o extensie a acesteia din urmă, care se asigură cu organizarea competițiilor de granturi și este le­gă­tura dintre Ministerul Edu­ca­ției, Cercetării, Tineretului și Spor­tu­lui (MECTS) cu instituțiile publice care aplică pentru acest tip de granturi.

Dincolo însă de procedură și de reglementări, cercetătorii români, atît din mediul universitar, cît și de la in­stitutele de profil sau de la filialele din țară ale Academiei Române, se plîng de faptul că bugetul cercetării este, de ani de zile, mult prea mic. „Este limpede că este subfinanțată. Deja cercetarea funcționează în mo­mentul de față mai mult din inerție, din dragostea celor care lucrează de­ja în domeniu pentru ceea ce fac și ceea ce au reprezentat instituțiile lor”, a declarat conf. univ. dr. Costel Sa­muil, directorul Departamentului de Cercetare de la Unversitatea de Științe Agricole și Medicină Ve­te­rinară „Ion Io­nes­cu de la Brad” (USAMV) din Iași. Acesta menționează și faptul că banii ar fi fost de ajuns, dacă ar fi venit în suma promisă inițial la demararea pro­iectelor din 2007, în­să finanțarea anu­ală a acestora s-a tă­iat inițial cu 25% ca apoi să se re­du­că din nou cu încă 50%. Ori lip­sa această de fonduri s-a resimțit ini­țial la nivelul capaci­tății laboratoarelor de a-și menține stocul de consumabile. „Dacă avem infrastructura de cerce­tare, aparatură, ne împiedicăm de partea de logistică, de partea de materiale, de kituri de re­activi care se consumă de către aces­te aparate. Multe dintre ele nu le pu­tem folosi la capacitate maximă. Sîn­tem restrictionați datorită lipsei fondurilor și funcționăm și noi la capaci­tate de avarie. Nu renunțăm la cerce­tare pentru că trebuie să mergem îna­inte, găsim alte resurse, uneori proprii, alteori de la un agent economic care dorește să-i facem niște cer­ce­tă­ri, dar, repet, este limpede că sîn­tem subfinanțați”, a completat conf. univ. dr. Costel Samuil.

Nici finanțarea de bază pe care a obținut-o Academia Română pînă acum nu este suficientă pentru a-și asigura aceste consumabile. Mai ales că filialele din țară ale Aca­de­miei sînt concentrate mai mult pe asigurarea unui loc de practică și de stu­diu pentru doctoranzi, iar aplicarea pentru proiectele de cercetare nu este, în sine, sursă suficientă pentru a întreține această activitate. „Dacă se fac proiecte obții finanțare, niște fonduri, dar altfel, la cîți bani sînt alocați de către Guvern este foarte greu. Cu proiecte am putea munci la capacitate normală, dar deocamdată se obțin greu, deși noi am achi­zi­țio­nat aparatură necesară pentru cerce­tare și avem vreo 40 de bursieri, nu numai de la noi de la institut, care au condiții să studieze, să prezinte comunicate științifice sau să publice cărți. Chiar și să plece două luni de zile, pe an, în străinătate. Dar trebu­ie eliminată birocrația în vederea con­tractării de proiecte”, a precizat prof. univ. dr. Tudorel Dima, membru al Academiei Române.

Bani mai mulți, așteptări mai mici

Pe de altă parte, există și cer­ce­tători care susțin că finanțarea ar pu­tea să fie suficientă, iar infuzia unor fonduri suplimen­tare în domeniu ar cauza premie­rea ne­meritorie a unor proiecte. Mai ales că, după reglemen­tă­rile Uniunii Euro­pe­ne, ar trebui ca, pînă în anul 2015, procen­tanjul din PIB ofe­rit cercetării să fie de 1%, du­blîndu-se astfel banii atri­bu­iți pînă în acest mo­ment, în ultimii ani. „Cine va chel­tui banii aceștia? Problema nu este că n-ar fi oameni, avem chiar foarte mulți, im­por­tant este cît de mulți dintre ei sînt performanți ca să poată fi finanțați cu sume subtanțiale. Vom ajunge la o situație paradoxală: pînă acum ne plîngeam că nu aveam bani de cerce­tare și acum s-ar putea să nu avem pe ce să-i cheltuim. Avem variante, sau îi risipim pe cercetători care nu sînt apți. Și nu cred că aceasta este soluția. Ăla nu a făcut nimic dar hai să-i dăm o căruță de bani”, a de­cla­rat dr. Cristian Ciocan, de la Fa­cul­tatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alex­an­dru Ioan Cuza” din Iași și membru al asociației de cercetători români Ad Astra.

Momentan însă, în urma unui con­curs de proiecte sînt finanțate cel mult 15% dintre ele. Spre exemplu, săptămîna trecută s-a încheiat un astfel de concurs de tip Par­te­ne­riate la care au fost depuse 1552 de propuneri pentru finanțare. Con­form site-ului UEFISCDI, dintre acestea vor primi banii necesari doar 200-250, în funcție de eligibilitatea lor și a membrilor care fac parte din co­mi­siile de punere în aplicare. Pentru că pînă în anul acesta a mai existat o dispută în domeniul cercetării: ori­ce membru al uneia dintre cele trei ca­tegorii de instituții care pot reali­za cercetare, are posibilitatea de a de­pune o propunere pentru finanțare.

Nanotehnologie pe bani puțini

Înce­pînd cu anul acesta, s-a introdus un algoritm care ține cont de niște criterii de minimă eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească coordonatorul proiectului, în principiu luîndu-se în considerare nu­mărul de lucrări ISI pe care acesta le-a publicat. „Ideea este că pînă acum s-a cheltuit mult, a fost un dezinteres din partea vechiului minis­ter pentru susținerea calității, pentru că nu era vorba de criterii minimale, puteau să ia granturi și persoane care nu fă­cuseră mai nimic. Dar era o variantă puțin laxă. Tre­bu­ie premi­ați cei care chiar produc cercetare cu rezultate vizibile. Pen­tru că se con­tabilizau și rezultatele din revista fa­cultății. Lua omul nu știu ce proiect și își făcea revista lui la facultatea x din universitatea x, la el la catedra, o tipărea la o tipografie din cartier și o califica ca rezultat al cercetării. Vizibilitatea ei interna­țio­na­lă este nulă, națională la fel și lo­cală, va ră­mîne la nivel de catedră”, a completat dr. Cristian Ciocan.

Totodată, problematic este și statutul profesorului-cercetător din universitățile din țară, conform dr. Cristian Ciocan. Prins între nor­me­­le didactice și munca administrativă, acesta are puțin timp să se dedice domeniul cercetării, mai ales cînd este vorba despre un tînăr asistent sau lector, care, după noua lege a educației, trebuie să aibă o activitate prolifică în acest domeniu pentru a putea accede în ierarhia academică. „Lucrul care mi se pare mie că lipsește cel mai mult în universități este faptul că nu există acum postul de cercetător. Mai mult decît atît, instituțiile de învățămînt superior nu au un centru de cercetare. Ar trebui să existe un asemenea centru cît și oameni angajați pe cercetare, care să aducă producția necesară pe facultate, iar cei cu talent didactic să meargă la didactic”, a precizat dr. Cristian Ciocan.

Însă tinerii cercetători sînt cei ca­re resimt cel mai puternic lipsa fondurilor pentru a-și putea desfășura activitatea în domeniu. În special cei care au obținut în anii trecuți fi­nan­țarea unui proiect, doar ca mai apoi fondurile să le fie reduse, cumulat, cu 75%. De menționat este faptul că în realizarea unui astfel de proiect, conducătorii au prezentat un plan de­taliat de întrebuințare a banilor, iar fiecare diminuare a finanțării în­seam­nă abaterea de la forma inițială pe ca­re o avea propunerea. „Cu bani pu­țini faci puțin. Ai un anumit buget, dacă acesta scade, trebuie să te descurci cu bani puțini și atunci te în­tinzi cît ia plapuma. Ca să faci lu­cruri de calitate în științe cum ar fi bioinformatica, nanotehnologia sau medicina, chiar și cele care se află la granița dintre chimie, fizică, ma­te­matică cu aplicabilitate directă, în care trebuie să dai naștere la produ­se noi, să inovezi, efectiv îți trebuie bani în mod constant”, a declarat prof. univ. ing. dr. Gabriela Cârjă, de la Universitatea Tehnică „Gheor­ghe Asachi”, membru Ad Astra.

Degeaba însă încearcă ministe­rul să promoveze ideea de aliniere la standar­de eu­ropene și să evalueze profesorii, sau pe cei care rîvnesc după această titulatură, pe baza lucrărilor ISI, cînd fondul de cercetare este sub pragul minim. Iar fără o finanțare constan­tă, tinerii din laboratoare vor fi ten­tați să ia drumul catedrelor din universități.

Cătălin HOPULELE