A fi sau a nu fi zmeu

De pe scena Iașului Niciun comentariu la A fi sau a nu fi zmeu 35

Într-o atmosferă prietenească și jovială, ca­feneaua Maideyi a găz­duit săptămîna trecută marea familie de zmei din Zmeiada spa­țială care a fost conturată și stilizată de regizorul Cristian Pascariu și jucată de trei actrițe din Cluj. „Textul a fost luat în proporție de 90% din Enciclopedia Zme­ilor, scrisă de Mircea Căr­tărescu”, îmi șop­teș­te Raluca, una dintre actrițe, căreia prietenii îi spun Lulu. Piesa s-a jucat și miercuri și joi, pentru că publicul a ce­rut acest lucru, așa că Diana Buluga, Raluca Lupan și Ingrid Robu au pășit pe scena impro­vizată în două seri consecutive.

Joi, la ora 19.50, cînd am des­chis ușa cafenelei, am intrat în­tr-o altă lume a teatrului, în care actorii se plimbă printre spectatori ca prin­tre prieteni, iar sala mare și rece este înlocuită de un local micuț și co­chet. Aici fumul se joacă în aer în spirale, iar paharele se ciocnesc fe­ri­cite între ele. De la bar încă se aud cuburile de gheață care trosnesc, semn că cele două chelnerițe îm­bră­cate frumos, în alb-albastru ur­mează să mișune din nou prin sală.

După aproape treizeci de mi­nute, pe cele trei scaune goale din fața tuturor apar actrițele, înșiruind aproape toate numele care ne-au amăgit copilăria: Făt-Frumos, I­lea­na Cosînzeana, zîne și vră­ji­toa­re. „Dar zmeul?”. Această întreba­re plasează spectatorii în poves­tea zme­ilor. Ei pot fi de mai multe ti­puri: Zmeul sur de văgăună, Mu­ma Zmeilor, Zmeul mioritic, A­ni­mic­știutorul și Zmeul asiatic, nu­mit de asemenea și Zombalăul.

La auzul acestor nume, unii zîm­besc pe sub mustăți, iar alții rîd cu o poftă deocheată. Se pare că Zme­ul sur de văgăună este „cel mai viclean, cel mai vorace. Are dim­ensiunile unui copil de 10 ani. Poartă permanent pe umeri două ta­rantule negre. Zmeul vede exclusiv prin cei cinci ochi, ai fiecărui pă­ianjen, pe care îl ghidează spre pradă, în speranța că se vor hrăni cu sîngele ei proaspăt”.

Genealogia basmelor

Nici Cosînzenele nu mai au des­crierea mieroasă din basmele po­­pulare, pentru că o voce modelată pentru a stîrni amuzamentul a­nun­ță că astăzi s-a produs o trans­for­mare, Ilenele devenind „Cosîn­ziene cu două coade blonde, snoa­be și greu de întreținut”. După ce rîsetele răbufnesc iarăși în sală, spectatorii, sorbind acum piesa, nu băuturile carbogazoase sau din hamei, actrițele dezvăluie că Făt-Fru­mos a apărut undeva pe la 1500, iar numele lui era inițial Fe­tus Frumosus. Acesta e momentul în care zmeii au descoperit că e­xis­tă un personaj imbatabil.

Singurele persoane din sală care nu se amuză sunt Diana, Raluca și In­grid, urmînd scenariul cu sfin­țe­nie. Vocile urcă și coboară, uneori al­ternînd ritmurile și trecînd de la un glas domol spre unul grăbit. Deși zmeii pot avea simțuri precum cel prin­țeso-receptor sau voinico-re­cep­­tor, cel beraro-alimentar pare a cap­ta atenția publicului, pentru că el împiedică zmeul să lupte.

Ziua este preocupat doar de dra­ma proprie, iar noaptea iese, a­flîn­du-se într-o permanentă stare de hu­zur. În timp ce în sală luminile de la proiector pun în umbră țigările a­prinse la mese, de pe scenă se des­coperă că în lumea zmeilor, feme­le­le pot rămîine însărcinate doar prin reflexul îndrăgostirii.

La naștere se păstrează doar mas­culii, prințesele fiind făcute dis­­pă­rute, deși „principala și cea mai veche instituție a zmeilor este fa­milia. Literați din tată-n mugure, cîinii de zmeu se grupează după familii cu spirite. Această entitate cu­prinde membrii unui salon sau cenaclu, împreună cu porcii de cîine adiacenți, numiți aici Kara Kooda, adică Cel care nu înțeleg nimic”.

Minereuri zmeiești

În economia zmeiască lucrurile stau cam așa: „un zmeu scurmă în pămînt. Dacă el găsește o pietricică, o ascunde cu gelozie de ceilalți. De asemenea, se pare că în urmă cu două milenii, sub Peninsula Bal­canică au existat zăcăminte de sarmale. Nu vă străduiți să le mai căutați. Zmeii le-au descoperit și mîncat deja”. Deși unora li se face brusc foame după acest moment, imaginîndu-și cu glas tare cum ar fi fost să fi găsit zăcămintele, se trece totuși la transportul zmeiesc. Acesta nu este foarte dezvoltat încă, motiv pentru care s-a găsit o metodă inovativă prin care ceva să poată ajungă la destinație: un zmeu aruncă spre un altul un pachet. Atunci cînd se aude „Zmeul mă-tii”, nu e clar doar că celălalt zmeu l-a primit, ci și că rîsetele izbucnesc încă o dată în rîndul spectatorilor.

În Maideyi, cortina nu se tra­ge, pentru că nu există, dar la finalul piesei aplauzele se îmbină cu mulțumirile de pe scenă. Luminile din local se reaprind, scoțînd la lumină paharele aproape goale de pe mese și coatele date între spectatori, în semn de „Ce tare a fost!”. Animicștiitorul și Zmeii mioritici s-au jucat, joi, de-a copilăria alternativă, unde normalitatea adulților transfigurează basmele dînd naș­tere unor caractere slăbite nu de apa moartă, ci de bere.

Lidia Mariana RUSU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top