Slujba dintre niveluri
1001 de chipuri 29 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Slujba dintre niveluri 6Etajele corpului A de la „Cuza” par să fie elastice. Se dilată într-un labirint spiralat cînd urci scările, studențește și se contopesc unul într-altul dacă intri în liftul spațios care-și deschide ușile la parter și așteaptă.
Doamna Violeta așteaptă lumina butonului de pe panou, ca să urce după cîte un „mușteriu” obosit. Vorbește la telefon, cu un zîmbet matern și tresare cu privirea cînd apare un profesor. Înainte ca ușile să se închidă. „Între două etaje poți cunoaște o viață”, mi-a mărturisit ea cu o înțelepciune firească, „depinde numai de om”.
De 17 ani a văzut generații trecînd pe lîngă ea, mai întîi de după vitrina cu bunătăți de la cantină, apoi din sălile și culoarele Facultății de Drept și acum prin ochiul ușii de lift. Îi erau dragi oamenii de la Drept, care o mai salută și acum și-o întreabă de sănătate. „În 2006 am plecat de acolo pentru că… am căzut de la geamul decanatului și, eh, am avut trei coaste rupte și coloana toată s-a nenorocit”, oftează doamna Violeta, sprijinindu-și mîna pe piciorul stîng, rănit și el, acum 6 ani.
Cubulețul metalic în care locuiește de atîția ani, nu-i o gazdă primitoare. E prea singură uneori și nici cărțile nu-s de ajuns cînd inima îți bate la gînduri vii și nu ai cu cine să le împarți. Nici de ajuns nu-i ușor, ai nevoie de cursuri speciale, iar doamna Violeta știe mai multă mecanică decît un boboc de Fizică. Și e mîndră de copilele ei, pentru care muncește și pentru care s-a obișnuit, „mai mult psihic”, cu drumurile pe verticala casei liftului. „E greu pînă te adaptezi. Acum, decît să-mi cumpăr mie ochelari ca să citesc aici, mai bine-i cumpăr fetei cărți” , îmi spune, calculîndu-și, aievea, întîietatea.
Își amintește de toți și toate și știe că și ea a stăruit în mintea multora. „Cînd am venit eu, toți de pe aici erau copii, acum au familii, am crescut și îmbătrînit împreună și de asta nici n-am pleca””.
Mîinile și glasul de mamă îi tremură întrucîtva cînd se întreabă dacă ar fi făcut altceva în viață, poate mai măreț, poate mai departe. Dar „toate au vremea lor și-acum… regrete sînt, dar nu mă macină”. Doamna Violeta îi iubește pe toți din priviri și-mi spune cu naturalețe că„trebuie să știi să urci și să te cobori la nivelul fiecăruia”. Din gîndurile și sufletul ei culegi o înțelepciune și-o dragoste dictată, parcă, de singurul mare drum pe care îl tot face de ani și ani, cu liftul acesta plin de oameni și povești.
Anca TOMA
Adaugă un comentariu