Logica unei succesiuni rocambolești de evenimente
Cap în cap 5 mai 2012 Niciun comentariu la Logica unei succesiuni rocambolești de evenimente 3Succesiunea rocambolescă de evenimente din politica românească a ultimelor săptămîni n-a fost – de fapt – decît consecința perfect logică a situației în care țara ajunsese după cei doi ani și cîteva luni care s-au scurs de la realegerea ca șef al statului a lui Traian Băsescu. Analiza poate merge și mai în urmă, căci și pînă la acea dată se produseseră acumulări negative. Să privim – însă – acum doar către cel de-al doilea mandat al președintelui în funcție.
L-a obținut după un al doilea tur de scrutin foarte strîns, trei sondaje din patru indicîndu-l drept cîștigător, la închiderea urnelor, pe contracandidatul său, Mircea Geoană. Inversarea rezultatului peste noapte a ridicat serioase semne de întrebare. Au început să fie centralizate probele de fraudă. După circa o săptămînă, cînd „aripile” PSD s-au regrupat și unii au încercat să folosească momentul pentru a se repoziționa, profitînd de „eșecul” lui Geoană, ideea contestării a fost abandonată. Traian Băsescu a fost reinvestit ca președinte al României pe 14 decembrie 2009.
În politica internațională, în asemenea situații, de victorie „la mustață”, cîștigătorii adoptă poziții concesive, recunoscînd astfel că și cealaltă jumătate a electoratului trebuie respectată, „scorul” fiind – în fond – aproape egal. Victoriosul din România a făcut invers, impunînd întregului spectru politic și țării o guvernare de strictă obediență față de el însuși, fără nici o deschidere spre negociere și compromis cu partidele de opoziție. Pentru a putea instala cabinetul pe care și-l dorea era necesară – firește – investirea în Parlament, însă partidul său, PDL, obținuse în alegerile din noiembrie 2008 un scor de doar 32,36%. Nici împreună cu UDMR și cu ceilalți reprezentanți ai minorităților etnice, dispuși la combinație, nu se încropea de-o majoritate. Pînă pe 23 decembrie 2009, cînd guvernul mult-dorit a fost votat, problema a fost „rezolvată”: au fost racolați parlamentari de la PSD și PNL, prin – așadar – inversarea opțiunilor exprimate de electorat în toamna anterioară. Ulterior, dezertorii s-au grupat într-un partid care a devenit astfel parlamentar fără să fi participat la alegeri: UNPR.
Cu un mandat discutabil și cu o majoritate de susținere mistificată, președintele a impus o guvernare autoritară, cu o strategie pe două planuri: în discursurile publice, el însuși și subordonații din PD & comp. au deplîns intrarea țării în criză, în contextul internațional știut, aplicînd o politică de austeritate care a afectat grav economia și nivelul de trai al populației (sute de mii de firme falimentate, salariile bugetare și pensiile tăiate, reduceri drastice ale aparatului de stat, deci șomaj în masă etc.); în același timp, fără – evident! – s-o mai recunoască public, guvernarea și clientela de la toate nivelele au profitat fără scrupule tocmai de constituirea prin respectivele măsuri de austeritate a unor fonduri bugetare consistente, pe care le-au „drenat” în beneficiu propriu. „Strategia” nu putea trece neobservată: guvernarea PDL-UNPR-UDMR-minorități a fost rapid recunoscută drept cea mai coruptă din istoria noastră postcomunistă. În paralel – abuzuri, mistificări, manipulări ș.a.m.d., într-o gamă previzibilă.
În atari condiții, nemulțumirea populară a crescut continuu, încît, apropiindu-ne de sfîrșitul ciclului electoral, a devenit limpede că PDL nu va mai obține decît un scor minor (electoratul UDMR fiind constant, în jur de 6 – 7%, iar UNPR neavînd niciodată unul) și că alegerile din toamna lui 2012 vor fi cîștigate de USL, alianța PSD-PNL-PC. Răbufnirea din ianuarie a indignării populare, care a dus la manifestații de stradă în majoritatea orașelor țării, a grăbit deznodămîntul. Președintele și secondanții săi au încercat să-l împiedice sau să-l amîne printr-o schimbare de guvern: Emil Boc, considerat un „premier de paie” și antipatizat de populație, i-a lăsat locul lui Mihai Răzvan Ungureanu. Fără succes, căci noul cabinet a avut inabilitatea de a lua cîteva decizii grav impopulare: înființarea universității maghiare de medicină din Tîrgu Mureș, contractele de exploatare a cuprului și a gazelor de șist.
Din acest punct, evenimentele s-au precipitat. S-a declanșat exodul din PDL, partid care, după ce racolase parlamentari, apoi numeroși aleși locali, era condamnat ca, aflat pe pantă descendentă, în fața dezastrului electoral, să trăiască și experiența inversă. La rîndul său, opoziția, aflată oricum de ceva vreme în grevă parlamentară de protest față de guvernarea Băsescu-Boc-Ungureanu, s-a văzut obligată să reacționeze la amintitele decizii controversate și a depus moțiune de cenzură. Pînă să se ajungă la vot, exodul a continuat și Guvernul chiar a căzut.
O perfect logică succesiune rocambolescă de evenimente, așadar…
Ion Bogdan LEFTER
Adaugă un comentariu