Lupus in fabula

Lupul din poveste e întotdeauna un animal cu o vocație exemplară. Imaginea sa feroce e menită să provoace nu doar frica, nu doar replierea spre atitudini „naturale”, ci și o morală. În povestea liberală a stării naturale, omul-lup era o fia­ră care lupta pentru supraviețuire într-o lume rea („Homo homini lupus” spunea Hobbes) în vreme ce în antica formulă a lui Plaut din Ansinaria („Comedia măgarilor”) omul era cel mai mare pericol pentru specia sa („Lupus est homo homini”).

Jocul de cuvinte a dus la două filosofii politice cît se poate de diferite. Căci pentru ecologiști omul este cel mai mare pericol pen­tru om, distrugînd deliberat mediul în care trăiește, în vreme ce pentru liberalii hobbsieni omul es­te de la natură programat să lupte pentru supraviețuire împotriva tu­tu­ror. Și, în acest ultim caz, doar o guvernare autoritară (monarhia absolută la Hobbes) poate să opreas­că măcelul. Dar tot în antichitate o altă viziune mult mai luminoasă era exprimată de un umanist precum Seneca pentru care omul era un lucru sacru pentru om („Homo, sacra res homin”). Căci nu lupul, săr­manul, ci omul era cel care con­ta în poveste.

Aceste reflecții au apărut în mo­mentul în care încercam să des­lu­șesc ce filozofie s-ar putea ascunde în spatele atitudinii PDL față de restul lumii mai mult sau mai puțin politice. Precum lupul din poves­tea hobbsiană, PDL-ul se află într-un război nedeclarat împotriva tuturor („Bellum omnium contra omnes”), din care cauză partidul lui Traian Băsescu, odată destabilizat, nu se mai poate redresa. Posesor al ade­vă­rului unic, PDL-ul nu acceptă nici o altă interpretare a lumii. Lo­gi­ca conflictuală nu poate însă ține loc de viziune despre lume, și mai ales nu poate genera politici publi­ce viabile. Marii preoți ai cultului pedelist, asistați de la distanță de Traian Băsescu, slujesc o mesă răz­boinică pentru sfințirea cavalerului victorios. Cel care va împiedica ca lumea să degenereze. Iar astăzi, în rolul cavalerului neprihănit (politician independent) ce va lupta pentru ca lumea să nu se schimbe în rău, se află nimeni altul decît Mi­hai-Răzvan Ungureanu.

Preocupați să respecte scenariul fabricat de consultanții din umbră, PDL-ul nu se mai poate opri din cădere. Complăcîndu-se în situația de a refuza contactul cu realitatea, PDL riscă totul pe o singură carte. Și chiar dacă mecanica electorală ar putea salva oarecum partidul, dacă hemoragia aleșilor locali nu va con­tinua, situația sa nu se va re­lan­sa după alegerile locale. Părăsit de organizații județene întregi sau de aliați cu șansă în alegeri, excluzînd criticii din interior și continuînd retorica războinică, PDL este din ce în ce mai izolat. Iar atacînd USL-ul nu face decît să-și credibilizeze ad­versarii și să întărească logica votului util. Efectul pervers al logicii conflictuale absolute a fost transformarea votului de protest antisistem în vot util de care profită USL. Între timp PPDD reușește să înca­dre­ze acel electorat antisistem pe care Traian Băsescu îl atrăsese de partea lui.

În aceste condiții, cînd miș­ca­rea lui Ungureanu ar putea fi lan­sa­tă, cu o lună înaintea alegerilor lo­cale, tendința anti-PDL a publi­cu­lui nu va putea fi basculată. Dacă politica se reduce doar la rolul lu­pu­lui din povestea hobbsiană nu poa­­te culege altceva decît a se­mă­nat.

Cristian PÎRVULESCU