Mize mici

Editorial Niciun comentariu la Mize mici 38
Corturi proteste Chișinău

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joia trecută, în regim de urgență, ridicarea imunității fostului premier Vlad Filat. Ce poate părea la prima vedere un pas serios în lupta anticorupție a fraților de peste Prut e de fapt doar o clasică reglare de conturi între doi oligarhi responsabili în probabil egală măsură pentru starea deplorabilă a lucrurilor din Moldova: Filat și Vlad Plahotniuc.
Lupta dintre Vlad Filat, fost prim ministru și fondator al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Vlad Plahotniuc, om de afaceri, mogul de presă și proaspăt fost prim-vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), funcție din care doar ce s-a autosuspendat, e una cu o istorie lungă și complicată, care are consecințe pentru întreg poporul moldovenesc. Nu este o coincidență că Andrian Candu, președintele Legislativului, este finul lui Plahotniuc. E doar un exemplu al faptului că orice mișcare politică din Moldova are în spate o întreagă poveste și nimic nu e ceea ce pare.

De fapt, toată politica de la Chișinău e o încrengătură complicată de intrigi, înțelegeri, afaceri, trădări și răzbunări care fac ca viața moldovenească să fie blocată într-un ev mediu social, o orbire față de dezvoltările care se petrec în jurul țării și un hei-rup Rusia-Occident care scutură constant țara.

Nici protestele care s-au permanentizat în „Orășelul Demnității și Libertății”, zeci de corturi instalate în fața Parlamentului,nu sînt doar atît, proteste împotriva corupției din Republica Moldova. Bineînțeles că o bună parte, cea mai mare, dintre protestatari, e de bună credință și vrea o clasă politică nouă, curată, care să le asigure moldovenilor un viitor și un trai decent. Însă o parte dintre motoarele din spatele prezentelor proteste e formată tot din politicieni și oameni de afaceri care, așa cum se întîmplă și în România și peste tot în lume, se folosesc de furia și naivitatea maselor pentru a-și purta luptele.

Cel mai trist este însă că moldovenii au ajuns din nou să trăiască fix în lumea de care au luptat să scape. Masivele proteste anticomuniste din 2009 au adus la putere o coaliție fragilă, dar măcar pro-europeană și cît de cît mai puțin înspăimîntătoare decît partidele care promovează apropierea de Rusia și de Uniunea Vamală (Rusia, Belarus, Kazahstan); coaliție care n-a reușit în atîția ani să facă un singur lucru, esențial pentru dezvoltarea Moldovei: să păstreze o cît-de-cît stabilitate și coerență cu care să-și susțină drumul spre Occident. Și așa, din cauza mizelor mici, a luptelor între partide, politicieni și oameni de afaceri, s-a ajuns după alegerile parlamentare din noiembrie2014, în care cu greu și la limită au cîștigat partidele așa zis de dreapta, tot la un dubios acord PLDM – PDM – Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, cu Partidul Liberal lăsat pe din afară.

Și așa moldovenii au ajuns să trăiască într-o tristă piesă de teatru în care actorii au uitat de mult de de public și se rostogolesc într-o tumbă fără sfîrșit pe trista scenă a politicii din Republica Moldova.

Autor:

Ioan STOLERU

Secretar general de redacție la Opinia studențească, editor AltIași, colaborator la Suplimentul de Cultură.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top