Studenții nu se mai prind cu năvodul

Înainte de căderea Guvernului Un­gu­rea­­nu, ministrul educației, Cătălin Baba, a­nunța că, începînd cu anul universitar următor, fi­nan­țările de la bugetul de stat nu se vor mai acorda pe cap de student, ci pe programul de studii, sub formă de granturi. Această măsură – aflată deocamdată în fază de proiect și în suspensie – este menită să „corecteze” siste­mul actual în care studenții se fac că studiază (sau nici măcar), iar profesorii numai a­me­nin­ță că îi pică, de teama pierderii banilor cu ca­re ministerul i-a înzestrat atunci cînd au fost admiși la universitate. Însă, la final le pun „un cinci” în catalog, pe șest. Dacă ar fi să se im­ple­menteze această metodă de finanțare, ar în­semna că disperarea conducerilor insti­tu­ții­lor de a păstra toată pleava studențească în fa­cultăți ar trebui să cunoască o alinare și – într-un limbaj de lemn fie spus – „să crească ca­li­ta­­tea actului educațional”. Așteptăm cu ne­răb­da­re să vedem dacă instituțiile noastre de în­vă­țămînt superior vor fi binecuvîntate cu a­ceastă oportunitate. Și, „în caz de”, dacă pro­fe­­sorii își vor face curaj să-i lase pe cei care ar fi trebuit să cunoască doar printr-o vizită cum arată interiorul unei săli de curs, să-și caute rostul departe de cataloagele facultăților.

În ultimii ani, sesiunile de admitere din va­ră au devenit asemenea unor concursuri de prins cu arcanul sau de pescuit sportiv, în care specializările se bat între ele pentru a prinde cît mai mult – pești, mormoloci, broaște, ori­ce. Numai să-și umple ranița. Sesiunile de e­xa­mene au devenit niștre travalii pentru ca­drele didactice care trebuie să pună cîte două, trei, chiar patru puncte în plus pentru „a trece toată lumea”, nu de alta, dar pe urmă au pro­b­le­me. Conducerile instituțiilor de învățămînt superior au devenit sclavii studenților care nu au ce căuta în universități, dar sînt ținuți „din pricină de bani” și mai că sînt rugați în ge­nunchi să vină la facultate, măcar pe hîrtie. Sînt mulți care au trecut prin facultate ca printr-o baltă mai mare, au absolvit cicluri de licență, masterat, chiar și doctorat fără a ști să scrie. Nu să scrie poezii sau lucrări științifice, ci să facă literele. Însă, de cele mai multe ori au tre­cut – cu nota cinci sau chiar cu mai mult. Nu de alta, dar „cinciul” era dat de multe ori pen­tru foaia goala, doar cu numele pe ea. Cei care mai scriau „ceva”, meritau mai mult, fără doar și poate. Pentru efort.

Aș vrea să văd, dacă acest proiect va fi a­pro­bat, cum „cinciul” este acordat celor care fac jumătate din munca pe care ar fi trebuit să o facă sau se ridică pînă la jumătatea standardului impus de programul de studii pe care îl urmează. Aș vrea să văd cum „zecele” se pune ce­lor cu aptitudini deosebite, înzestrați de na­tu­ră și desenați frumos intelectual de studiul te­meinic, nu celor care au primit pomană o pla­să de bani de la minister. E una dintre prin­ci­­palele căi prin care am putea ridica ștacheta și de a nu ne mai preface, ca profesori, că-i în­vă­țăm pe studenți și, ca studenți, că învățăm. Si­mulacrul din învățămîntul superior a de­ve­nit absolut jenant, angrenat în cercul vicios al u­nei afaceri care se tîrîie greu. Și din care nici o parte nu obține profit. Și în care paguba e pe viață.

Laura PĂULEȚ