Bonnie and Clyde în variantă proprie
Pastila de după 17 mai 2015 Niciun comentariu la Bonnie and Clyde în variantă proprie 32Prima dată cînd am acceptat un compromis a fost atunci cînd diminețile mă prindeau deschizînd portiera unui taxi și apoi ușa grea de la bloc. Momentele în care făceam un acord tacit cu taximetristul încă de cînd făceam primul pas în mașină. Te-am trezit fix în momentul în care somnul îți devenea mai dulce în spatele volanului, iar eu am să mă fac că nu văd că nu pornești aparatul de taxat. Iar la destinație, facem jumătate și jumătate. La cît de des o să am nevoie de taxi la miezul nopții sau la răsărit, tu vei fi mereu acolo pentru mine. Și tot drumul o să stabilim planul doar din priviri, fără niciun cuvînt. Sună bine, nu?
Apoi știam că dacă ai nevoie să îți acopăr prostiile făcute pe sub preș, o să vii la mine cu un buchet de flori, lăsîndu-mi de înțeles că iar am motive de îngrijorare. Însă culoarea și mirosul lor care-mi împînzeau camera pentru o săptămînă, mă făceau să trec cu vederea și să te ajut să ținem secretul împreună. Dacă îmi cumpărai și cei mai scumpi pantofi pe care îi vedeam prin magazine, chiar nu îmi mai păsa de unde ai tu atîția bani de pierdut pe prostii. Începea să-mi placă ideea de a fi complici și de a îngropa între noi furtișagurile comune. Așa păream mai uniți, aproape lipiți unul de celălalt, de nedespărțit.
Încet-încet, casa mi s-a umplut de atîtea păcate, încît mi-am dat seama prea tîrziu că asta nu mai putem împărți la doi. Am rămas eu, cu păcatele tale înmulțite de atîtea gunoaie adunate de sub preș. Pe alea cine le scoate?
Adaugă un comentariu