Cele două școli ale studenției

Am respirat adînc și m-am ui­tat în jur, iar cînd am închis ochii mi-am luat rămas bun de la profesori, co­legi, de la cursurile și proiectele pe care le-am realizat și de la cărțile pe care le-am răsfoit în noapte și le-am citit cap-coadă. Sînt conștie­ntă că nu voi uita nimic, dar totuși va rămîne în trecut.

Aceeași senzație am avut-o și a­cum cîțiva ani cînd am absolvit li­ce­ul. Și atunci, cum este și acum de altfel, am privit încrezătoare spre ziua de mîine, dar cu un gol în stomac. Îmi dau seama ce îmi va lipsi, dar nu pot da timpul înapoi. Și poate sen­za­ția a fost la fel, dar dacă atunci am terminat un liceu, acum trebuie să-mi iau rămas bun de la două școli, una dintre ele este universitatea, iar a doua este redacția Opiniei. De la ambele am avut ce învăța, alături de ele nu am dormit nopțile și am alergat pe teren în căutarea știri­lor, am scris reportaje, cronici, tablete, dosare și interviuri. Împreună cu ele am cunoscut oameni și povești, succese și păreri de rău, am îndră­git unele evenimente și am învățat cîte puțin din medicină. În anul al doilea de facultate am pășit des pe holurile, sălile de curs și de con­fe­rin­ță ale Medicinei. O știre o scriam pentru ziarul studen­țesc, alta re­făcută o trimiteam la CuzaNet. De asemenea, ambele mi-au im­pus dead­line-uri, m-au învățat să fiu res­ponsabilă, punctuală și obiecti­vă. Ele au fost două școli ce mi-au ți­nut de urît și mi-au dat o profesie, cea de jurnalist. Iar cel mai important, m-au ajutat să-mi fac prieteni.

Nopțile nedormite, cafelele bău­te în fugă dimineața, îndrumările, laboratoarele, seminarele și cursu­ri­le profesorilor, zîmbetul cole­gi­lor, căldura prietenilor nu vor fi ui­ta­te. Iar pe lîngă acestea, redacția re­pre­zintă unul dintre momentele fru­moase ale studenției, și care m-a învățat arta scrisului.