Dromaderul din rîndul doi

Pasiunea mea pentru lumea teatrului este de aceeaşi vîrstă cu mine. În perioada în care cochetam cu actoria, auzeam adesea „Fiţi atenţi la cei din jurul vostru, analizaţi-i”. Aşa am început să privesc oamenii, să observ comportamentul uman în situaţii cotidiene.

La coadă la covrigi sau farmacie, fie în aşteptatea autobuzului, fie în timp ce ne deplasăm cu el sau pe jos, pe furiş în timpul cursurilor sau a vreunei şedinţe, chiar şi în timpul filmului sau al unui spectacol, semenii noştri îşi aţintesc privirile în ecranele telefoanelor mobile. Din pricina acestor aparate interacţiunea umană va fi asemănătoare unei scene desprinse de prin documentarele despre oamenii primitivi şi cine ştie cîţi nu se vor rătăci pe drumul spre casă în lipsa GPS-ului de pe telefon. De aceea, în cazul în care ni se întîmplă să ne pierdem micul creieraş portabil sîntem trişti si dezorientaţi.

Atît de mult timp petrecem captivi în lumea oferită de aparatele mobile, din ce în ce mai inteligente, încît mă aştept să ne mai crească încă vreo două degete ca să scriem mesajele mai rapid sau ca poziţia coloanei noastre vertebrale să fie asemenea bastonaşelor pe care am învăţat să le scriem în clasa întîi. Dar în cazul în care o să devenim dromaderi cu tentacule nu trebuie să ne facem griji în privinţa aspectului, cu toţii vom fi şi miopi. Şi apoi, cine a mai văzut un dromader cu ochelari?

Data viitoare voi oferi publicului spectator la teatru ceea ce îmi oferă şi el mie: mă voi aşeza pe scaun în mijlocul scenei şi îmi voi verifica profilul de Facebook.

de Sabina Maria NICA