Poalele pe care-am adormit

Pe țiganca cu poalele cele mai co­lorate din șatra mică care ba se în­ră­dă­cinează, ba se dezgroapă de sub pa­sa­re­la de la Gara din Iași o cheamă Fa­cul­tatea. Nu e frumoasă, nu e curată, a­re-o flăcăraie în obraji și-un semn de naș­te­re pe piept, deasupra sînului drept, ca o creangă uscată de toamnă. „O furat ma­ma vîsc, fa, de asta”, i-a spus o­da­tă fetișoarei cu care umbla pe lîngă chioș­curi cînd au ieșit mărțișoarele. Nu e tî­nără, șterge pe jos cu fustele, deși pa­re să poarte mereu una și-aceeași, galben-muștar, plisată doar în față. Se-așază fe­tele pe ea cînd stau pe caldarîm și-i tur­tesc încrețiturile cu flori cu tot.

Facultatea nu e subțire, e gre­oa­ie și haladudă și se strîmbă la copilele ei. Numai pe una pare s-o iubească mai ta­re și-o strînge de trup mai drăcos, să nu-i dea drumul pînă nu îi simte piep­tul zvîcnind a sufocare. Fata-i frumoa­să, nu chiar așa de brunetă, nici mi­cu­ță și nu se răstește ca celelalte. Iar ma­ma o iubește parcă bolnăvicios, să n-o scape în lumea mofturoasă a celor ca­re nu dorm pe fuste. Depinde de ea va­ra, cînd stă pe scîndura podului și-n­tin­de mîna tăcută, fără să implore. Poate dac-ar vrea să iasă, poate dacă s-ar iz­bă­vi de menghina cu iz de vîsc a mamei ar munci curat, s-ar spăla pe mîini de ba­nii cerșiți și-ar străpunge viața altfel. Facultatea îi dă o fustă sub cap și-a­tît, restul și-l înjgheabă ea, singură.

Noi, cei ce trecem pe deasupra șa­trei aciuate într-un cotlon ascuns, ne cul­c­­ăm pe așternuturi curate, pe-o per­nă umflată de iluzii și visăm la bani ce curg odată cu creșterea minții. Însă bu­năstarea asta pripită e infamă. Școala, min­tea, cartea, sufletul sînt ori prea scumpe, ori prea ieftine și dacă apucă a încolți pofta de bani, nevoia de ei, nenorocitul neajuns, ne vindem unuia din diavoli. Ne-nchipuim că-n­vă­țătura ne-a furat dreptul la a sta singuri în pi­cioare, că ne-a slăbit fiindcă Fa­cul­ta­tea ne strînge pe toți la fel de îndrăcit în brațe, de nevoie. Numai noi știm, în­să, dacă merită să-i turtim încrețiturile sau să ne hazardăm să ne croim alte poa­le.