Pragul din lego

Pastila de după Niciun comentariu la Pragul din lego 7

Se spune că, de Revelion, trecerea în noul an este foarte importantă și că secundele înaintea ultimului bang determină, mai ceva ca o păpușă voodoo, cum îți vor merge următoarele 12 luni. De preferat e să prinzi momentul cu niște buzunare pline de lei (merg și monezile de un ban), frigiderul plin de mîncare sau sticle de vin, după caz, dar neapărat trebuie să fii îmbrăcat în cele mai festive straie.

Dacă incantația ar fi valabilă și pentru debutul studenției, atunci cu siguranță Oana n-ar trebui să-și facă vreo grijă pentru restanțe. Intră rapid sub retina tuturor noilor săi colegi pe care îi trece în telefon, avînd deja colectate toate adresele de Facebook într-un carnețel nou-nouț, ascuns într-o poșetă cu un miros sofisticat. Zîmbește întruna și e prima care ajunge la cursul onorific, așezîndu-se în fața clasei. Nu prea știe diferențele dintre rector, prorector, profesor universitar sau decan, pentru ea toți cei care vorbesc fiind niște „profi”. Ca un detectiv, atenția îi este mai ascuțită decît cea a unei feline aflată la pîndă. Pricepe toate vorbele ce vibrează prin amfiteatru, le-a mai auzit pînă acum, iar o parte dintre cuvinte le-a și folosit. Dar asemeni unui joc de lego, știe ce face fiecare piesă în parte însă castelul e mai mic decît o casă din chirpici. Rîde la toate glumele încercînd să facă o impresie bună, deși nu toate au rolul de amuzament.

Cursul se încheie în sfîrșit, iar după ce aruncă un ochi în stînga și dreapta, Oana e de părere că în stupul bobocilor ea e menită să fie regină. În drumul spre casă deja își imaginează cum următorii ani vor fi cei mai frumoși din viața ei. De teme sau proiecte nu îi este frică, doar și-a cumpărat iPhone împreună cu un abonament scump la Internet. Păcat că, fiind la frecvență redusă, Oana e studentă doar în weekend.

Autor:

Iulian BÎRZOI

Senior editor „Opinia Studențească”

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top