Prietena voastră din Vaslui…

…vă iubește. Și v-ar trage de urechi atunci cînd vă scrieți stînd unul lîngă altul bancuri și glume obscene pe mess, ca să nu vă dea nimeni de capăt. Să știți că rîsul se împarte ca și zacusca lui Georgică, tuturor. Nu mai pun la socoteală cozonacii de la „ cozonăria” mătușii lui și icrele de „ cianuria” la care am impresia că lasă semn. Să nu care cumva. Pe Lina aș îmbrăca-o într-o rochie de flori de castan și salcîm, să o ia albinele și fluturii pe sus, să o rotească în văzduh și să-i arate România din cer.

De acolo e mai frumoasă ca din reportajele muncite în redacție. Lui Lupu i-aș planta în spatele Casei Studenților o podgorie de vie, poamă neagră. Aromată. Să aibă must dulce în fiecare duminică seara cînd face paginile și scrie pulsurile și editorialele. Pentru orice nepotrivire din horoscop tot lui vă invit să-i cereți socoteală și să-l întrebați de ce vă influențează viața cînd vă recomandă două tuburi de sirop de tuse. Ei sînt cei care rămîn să-i țină de urît lui Ghiocel, portarul cu jocurile sportive în sînge care-și roade mustețile la fiecare gol în plus. Ei rămîn florile de cireș îmbrățișate pe crengile de pretutindeni de pe Copou și tot ei rămîn să se dea huța în leagănul reporterului visător. Să învățăm împreună cum să batem mai întîi pe la porți, ăsta a fost secretul. În porți de lemn sună greoi și înfundat ca într-o doagă de butoi gol. În porți de fier sună ca un trăsnet neterminat, sau ca un scut lovit cu sabia. Apoi să știm să dezvîrtim mîța din jurul cozii și să plîngem odată cu personajele, să le croim rochii, să nu le lăsăm cu sufletul dezbrăcat. În porțile ochilor mereu sună la fel. A iertare.

Paula SCÎNTEIANU