Scrisoarea din spatele zidului

Au trecut doi ani, timp în care m-am maturizat și am reușit să înțeleg cît de schimbătoare poate fi viața unui om. Dar, mai ales, am înțeles că timpul este acel dușman care îți fură din cuvinte, sentimente și fapte. Uneori avem nevoie de încă cinci minute pentru pasul următor, dar nu reușim să-l facem și atunci ne izbim de zidul regretelor și de întrebarea „ce s-ar fi întîmplat dacă?”.

Aceeași întrebare încă mă mai urmărește. Ce s-ar fi întîmplat dacă aveam atunci un pic de curaj pentru a mă apropia și a-ți vorbi? Poate n-am fi rămas doar doi necunoscuți. Poate n-aș fi rămas doar cu zîmbetul tău care îmi apare în vise. Deși încep să uit, pe zi ce trece, culoarea ochilor sau trăsăturile feței, vocea ta îmi rămîne și acum în gînd. O voce pe care nu o mai auzisem înainte, dar care, prin sunetul ei deosebit, mi-a rămas în inimă.

Nu știu ce faci și unde ești, dar știu că odată ce mi-ai apărut în cale, cu doi ani în urmă, ai reușit să distrugi un zid pe care îl construisem de-a lungul timpului. Un perete ce îmi oferea protecție împotriva durerii, despărțirii și a lacrimilor. Tu ai doborît zidul, dar eu nu am avut destul curaj pentru a păși peste ruine. Am rămas tot în spatele lui cu vaga iluzie că nimic nu s-a schimbat. A fost nevoie de un timp pentru a înțelege că atunci era momentul să acționez. Am recunoscut asta prea tîrziu, iar cînd am reușit să-ți scriu prima propoziție, cuvintele au rămas fără răspuns – m-am ales doar cu o amintire care încet-încet se șterge.

Acum, acel perete a rămas undeva în urmă, în trecut, iar eu am prins mai mult curaj și încredere în acțiunile proprii. Dacă aș avea o putere supranaturală, m-aș întoarce în trecut, în acea zi de februarie, doar pentru a-ți zîmbi și a-ți spune un simplu „salut”. Din păcate, timpul merge doar înainte și rămîn doar cu amintirile. Poate am rămas doar eu cu amintirea, dar mai cred încă în a doua șansă. Te-am căutat mai tîrziu și încă te mai caut cînd reușesc să ajung în acel loc. Sper că într-o zi, peste un timp, te voi întîlni pentru a-ți zîmbi și a te saluta. Asta, desigur, dacă nu voi fi o femeie bătrînă și schizofrenică.

text de Victoria SUCITU

sursă foto: aconsciousrethink.com