Tehnologia i-a adus sfîrșitul

În copilărie, ieșeam la joacă cu vecinii mei, cît era ziua de lungă. Uneori, mergeam afară și uitam să mă mai întorc și așa o făceam pe mama să lase treaba, mă cauta ca mai apoi să mă ia acasă, nu înainte de a mă certa zdravăn de față cu toți copiii: „Ca să te înveți minte să anunți înainte să pleci!” Așa-mi spunea mai mereu, însă eu uitam imediat de cum intram pe poartă. Mă și pedepsea, dar nu țineau mult acele pedepse, reușeam mereu să o îmbunez, iar a doua zi repetam boacăna. Îmi plăcea să fiu certată fiindcă știam că și mamei îi făcea plăcere să mă certe. De ce spun asta? Pentru că o făcea tot timpul. Și deși făcea asta, mă lăuda mereu rudelor spunîndu-le că sînd un copil cuminte. Nici acum nu înțeleg de ce mințea. Eu mă consideram foarte obraznică, în comparație cu verișorii mei care nu ieșeau aproape niciodată din casă.

Aveam și un telefon cu care obișnuiam să fac farse. Îmi adunam toți prietenii și ne ascundeam în spatele casei, ca mai apoi să facem glume pe seama fraților noștri mai mari, sunîndu-i cu număr privat. Cît mai rîdeam pe seama lor! Atît însemna telefonul pentru mine, un mijloc de a face obrăznicii și cu ajutorul căruia puteam să disting atmosfera din grupulețul meu de amici.

Acum, orice copil are acces în mediul online. Mătușa mea îi pune tot felul de clipulețe pe Youtube fiului său, care nu știu dacă are împliniți nici trei ani, „așa poate învăța mai bine culorile, învață să numere, e mai practic decît să îl oblig eu să scrie tot timpul”, spune ea. Eu, în schimb, am învățat culorile stînd în fața porții cu tata, pe băncuță, uitîndu-ne la mașinile care treceau pe stradă. Tot așa și cu număratul. Făceam concursuri și îl învingeam mereu, dat fiind faptul că eram mai ageră la numărat, credeam atunci. Acum, dacă ma gîndesc mai bine, cred că mă lăsa el să cîștig pentru a mă motiva.

Nu aveam idee că există Facebook, Instagram sau măcar Internet. Mă jucam de-a v-ați ascunselea și săream gardul la vecini pentru a găsi ascunzătoarea perfectă, așa nu eram găsită niciodată Ce se întîmplă acum cu copilașii? Aproape toate cunoștințele mele au conturi în rețele de socializare și majoritatea timpului și-l petrec sărind de pe o pagină pe alta în căutare a ceva care să îi distragă. Și preferă să facă asta decît să iasă afară.

Satul e pustiu, ulițele nu mai răsună de fericire așa cum era odată. Merg acasă destul de des și rareori mai văd copii în capătul străzii mele care să se joace, să interacționeze, să facă pozne sau să fugă de părinții care abia asteptau, în vremurile bune, să îi bage în casă și să-i „scuture” puțin. A venit sfîrșitul copilăriilor cu adevărat trăite de mult, lent, ce-i drept, dar sigur. Nu vreau să vină și sfîrșitul lumii… Mie îmi place, încă, să copilăresc.

De Elena VODĂ