Tu cît ai dat?
Pastila de după 29 mai 2017 Niciun comentariu la Tu cît ai dat? 20100 de euro permisul de conducere, 100 de lei pentru un consult de rutină la medic și vreo 500 de lei operația de apendicită – asta acum vreo cinci ani în urmă. Dacă ai nevoie de o recomandare se rezolvă cu o cutie de bomboane și un buchet de flori sau o sticlă de… ceva, după caz, iar controlorilor din autobuz le închizi gura cu 10 lei. Și-or fi schimbat ei vestimentația, umblă numai la cămașă albă și cravată verde, dar au și ei familie și copii, nu?
Una dintre cele mai importante lecții am învățat-o în liceu, la orele de dirigenție, cînd în fiecare joi ni se explica de ce profa de geogra nu poate să primească același cadou ca profa de mate și cum cel mai mare buchet de flori trebuie să îl aibă profa de istorie. În clasa a X-a, înainte de vacanța de Crăciun, am aflat ce mărime poartă profa de română la inel, iar un an mai tîrziu, tot în aceeași perioadă, că diriga nu avea găuri în urechi – după ce a mers personal să-și schimbe cerceii pe care noi i-am făcut „cadou”, cu o pereche care avea clipsuri, diferența de preț fiind suportată, desigur, din „fondul clasei” strîns special pentru astfel de evenimente. Dacă sînteți în pană de idei, mai am cîteva sugestii din perioada liceului: broșe de aur ca mărțișor, cutii de bijuterii și veselă din argint pentru zile de naștere sau abonamente la spa pentru vacanțele de Paști.
Nu am socotit niciodată cîți ani de pușcărie ar fi trebuit să iau pentru toate micile atenții pe care le-am dat, sau le-au dat părinții mei pentru mine, dar acum înțeleg toate subtilitățile care încep cu „nu se poate” și continuă cu „nu mai avem locuri”. Puțin praf magic, proaspăt scos din bancomat, presărat în buzunarul cui trebuie sau împachetat frumos și asortat cu o fundiță roșie te poate face olimpic, sănătos tun sau șofer fără să știi cum se pornesc ştergătoarele.
Adaugă un comentariu