Vinovaţi fără vină

„-Mie nu mi-a plăcut Idiotul de Dostoievski!

-Fată, dar de ce-l faci idiot pe Dostoievski?”

Nu, nu este nici banc, iar discuția nu a fost sur­prin­să nici în mall și nici în vreun bar, ci în una dintre ca­me­rele unui cămin al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Întîmplarea mi-a fost povestită, iar persona­je­le dialogului, inclusiv domnișoara revoltată, erau studen­­te la Litere. Cam de aici ne putem imagina cît de tris­tă este situația. Ne miră miile de mesaje de pe Fa­ce­book, scrise într-o limbă română aproximativă, cu fraze în­tre­gi nu numai fără diacritice, fără cratime sau cu ele puse așa cum semăna bunicul porumbul în urma plugului, un­de-o da Dumnezeu, ci și fără logică, cu multe dintre cu­vinte scrise după auz.

„Cum să fie elevii educați cînd profesorii lor iau 4 la examene” este una dintre scuzele auzite frecvent. Și au dreptate. Mulți dintre profesorii care se află acum la catedră nu merită să fie acolo. Și nu pentru că ar cîș­ti­ga enorm, nu pentru că ar fi respectați în societatea de astăzi, ci pentru că ei ne formează viitorul și nu sînt pregătiți pentru asta. Însă nu ei sînt de vină, ci cei care i-au umilit pe cei care au ales a­cea­stă vocație, care i-au determinat să își caute viitorul pes­te hotare pentru că nu mai rezistau să își macine mintea și nervii la catedră, cu niște elevi care vin la ore cu telefoa­ne pe care ei nu și le-ar putea cumpăra niciodată, cu ți­nute mai scumpe decît salariul lor de pe o lună de mun­că și care nu dau nici două cepe degerate pe cei care în­cearcă să-i educe.

„Sînt scumpe cărțile, cine-și mai permite?”, vine scu­za pe care nu o cred nici cei care-o spun. La fel și cea cu apanajul tehnologiei și statul pe Internet. E drept, es­te greu să cumperi săptămînal o carte, însă un abonament la bibliotecă nu este o avere, iar Internetul, cel pu­țin în România, încă îți mai permite să ai acces gratuit la sute de cărți în format electronic. Scuza că sîntem le­neși și preferăm să stăm pe site-uri cu poze cu pisici nu prea ne face cinste.