Visez la amintiri mai bune

Dacă aș avea ocazia, mi-aș aduna toate dezamăgirile la un loc, așa cum aduni plantele într-un ierbar. Le-aș presa bine între paginele unei cărți scorțoase pe care aș abandona-o sub un dulap greu care să apese asupra ei. Aș uita de ea pentru mult timp, m-aș apuca de alte lucruri și mi-aș împrăștia și clipele fericite peste tot, așa cum împrăștii poze cu tine și prietenii tăi pe rețelele de socializare. M-aș lăsa dusă de val și-aș prefera să-mi șterg și asta din memorie, să-mi amintesc de ele doar atunci cînd îmi fac ordine în gînduri.

Atunci cînd le-aș redescoperi, aș rămîne ore în șir cu privirea pierdută în ele, răscolind fiecare memorie, fiecare gînd. N-aș lăsa să-mi scape nimic! Ar fi ca o curățenie de primăvară în camera mea din copilărie. Am să arunc tot ce nu-mi trebuie, dar o să mă găsesc șovăind în fața fiecărei amintiri firave, gîndidu-mă că ea mă face ceea ce sînt. Îmi va lua zile întregi. Îmi voi aminti și apoi mă voi lăsa în voia sorții și voi uita doar lucrurile pe care le-aș fi putut uita de mult, dar le-am păstrat într-un colț întunecat al minții, gîndindu-mă că m-ar putea ajuta cîndva.

După acest lung proces, aș adormi și m-aș plimba, în vis, prin muzeul memoriilor mele. Le-aș aranja pe toate în ordine cronologică, dar n-aș lăsa ca două amintiri năbădăioase, urîcioase, să se prelingă una după alta. Le-aș intercala cu cele mai frumoase momente și părți din mine, iar din anii în care totul a fost mult prea încețoșat ca să-mi amintesc ceva, aș sustrage niște senzații generaliste. Mi-aș impune să rememorez, spre exemplu, senzația pe care ți-o oferea natura atunci cînd călcai desculț prin noroi, iar pămîntul lunecos îți pătrundea printre degete și te gîdila, aș prefera să-mi amintesc de mirosul ceții în zilele tîrzii de toamnă. Mi-aș induce astfel de amintiri fictive de care, dacă nu m-am bucurat atunci, m-aș putea bucura măcar acum.