Muzica latino, invitată la nuntă

Rimurile latino și cele mai cunoscute melodii din fol­clorul românesc au fost îmbinate vineri, 18 martie, de tru­pa Los Anonimos. Hunter`s Pub a devenit, fix la mie­zul nopții, un lăcaș în care instrumentele le-au dictat oamenilor cum să se miște și cît de mult să bea. Cei 11 mem­bri ai trupei Los Anonimos s-au înghesuit cu tot cu instrumente pe scena minusculă, lîngă pupitrul DJ-ului. So­listul, atent să-și protejeze ochii de luminile puternice ca­re bat din tavan, și-a acoperit ochii cu o pereche de o­chelari de soare și și-a ridicat gulerul alb al cămășii, ri­dicîndu-și mîinile în aer și ținînd ritmul fiecărei piese.

Ritmul nu-l scapă nici pe un bărbat care se stră­du­ieș­te să-și scoată partenera la dans. Străduindu-se, parcă, să dovedească întregii lumi talentul său de dansator ne­în­trecut, își abandonează berea pe masă și-i aruncă ocheade partenerei sale, invitînd-o să i se alăture pe ring. Deși nu pare cucerită, bărbatul insistă și își mișcă picioarele din ce în ce mai rapid pe podeaua alunecoasă. Nu durează mult, și-n jurul lui apar, nu doar partenera ridicată cu prea multe chinuri de pe scaun, ci și ceilalți prieteni din jurul mesei la care se afla, dorind parcă să compenseze din­tr-o dată timpul pierdut pe muzica latino.

În timp ce dansurile în perechi se transformă în hore și țopăieli pe un întreg covor de șervețele albe care se a­gață de picioare, muzica este dată și mai tare. Totul pa­re pregătit pentru ca fiecare instrumentist să aibă par­tea lui de solo. Cîntărețul, care nu a renunțat nici acum la ochelarii de soare, îl prezintă pe cel de la percuție. Fără să întîrzie s-arate ce știe, instrumentistul, al cărui nu­me de scenă răsună în tot clubul și strînește hohote de rîs – Bombonel, acoperă murmurul vocilor din sală și lasă loc următorului membru al formației în reprezentație. Un bărbat cu vestă în carouri și-o pălărie neagră cu bo­rouri largi îndesată pe cap schimbă imediat saxofonul cu un clarinet și zîmbește pe sub mustață, fericit parcă de fap­tul c-acum poate să urmărească din priviri toate do­mnișoarele neînsoțite.

Melodiile curg una după cealaltă, fără a mai lăsa loc liniștii să pătrundă între pereții clubului. Pașii celor ca­re îndrăznesc să se-avînte în dans abandonează ritmu­ri­le latino promise de Los Anonimos și, după cîntec, se a­daptează celor folclorice. Tot concertul se transformă într-un fel de nuntă la cort dintr-un sătuc lăturalnic nu­mai într-o clipită și „nuntașii” uită parcă, de mesele am­plasate prin sală, în jurul cărora ar putea să se-a­șe­ze și să-și mai tragă sufletul. De la folclor la ritmuri ță­gă­nești, trecerea se face parcă și mai repede. Solistul nu iar­tă publicul deloc și la-nceputul setului lansează în sală un îndemn care spune „Haideți mai aproape și așa o să ne distrăm mai mult!”. Contrar cuvintelor lui, oamenii par să-și fi găsit cadențele suflărilor, locurile la mese și do­rin­țele de-a pleca acasă. Stau, se uită cuminți și lasă ritmurile țigănești să treacă pe lîngă ei, fără să-i mai atingă.