Seara în care Iașul își arată monștrii

De Halloween am aflat că tot ce ai nevoie pentru a deveni un zombie fioros ori o pisicuță neînfricată este o cariocă neagră și puțin fard și că oricine este un supererou dacă are o pelerină. Așa au fost deghizați studenții care nu au luat însă la colindat casele după bomboane, ci au umblat din club în club pentru shot-uri de tequila, iar dovlecii au fost înlocuiți cu lasere și lanterne multicolore.

Întîlnirea super eroilor

Cum este încă prea devreme pen­tru ieșit în oraș, doi băieți, care și-au pus deja costumele de zombie de la ora opt seara, au început să bată din ușă în ușă în Căminul T17 din Tudor cerînd bomboane. Au găsit dulciuri doar la camerele de fete, care pe lîngă vreo ciocolată le mai ofereau și cîte un zîmbet. De la colegi însă au strîns cî­te­va țigări și o doză de bere, „bună și asta la se­ce­tă”, după cum exclamă unul dintre ei după ce primește darul.

Dar cum agitația de pe holuri se mută rapid în stradă, caut un grup de poznași costumați și mă iau du­pă ei pe malul Bahluiului. Un pirat, două pisici și un bețiv cu hainele zdrențuite îmi sînt ghizi pînă în For Fun, care, de­și încă liniștit, începe să strîngă la aceleași mese jokeri, bat­­mani și su­per­mani, toți încer­cînd să atragă pri­vi­rea pisicuțelor îm­brăcate sumar. Nu prea reușește însă nici unul, căci fetele vor să dan­seze cu băiatul cu mască de coto­roan­ță care se ondulează pe mu­zică latino.

Momentul lui de faimă durează însă doar o melodie, căci domni­șoa­re­le uită de dansator imediat ce Alex, unul dintre barmani, începe să jon­gle­ze cu sticlele de băutură. Le învîrte pe după cap, le prinde apoi la spate și, cu o mișcare agilă, le aprinde apoi capetele înfășurate cu tifon îmbibat în alcool. Barul se trans­formă în scenă, iar petrecăreții uită de muzică și bă­u­turi, urmărind cum torțele ce zăbo­vesc doar o se­cundă în mîinile barma­nu­lui lumi­nea­ză amenințător rafturile cu sti­cle din spatele său.

Iadul din adîncuri

După spectacol, deși ceasul nu a bătut încă miezul nopții, în For Fun par a se fi strîns toate personajele din filme și povești. Cu toate acestea, nu stau să aștept să mi se trans­form­e caleașca în dovleac și mă îndrept spre Piața Unirii. Pe drum însă, prin fața Sălii Polivalente, o bătrînică privește speriată spre un grup costumat. Își face cruce pe furiș, scuipă în sîn și repetă întruna „Doamne ferește”, spre amuza­men­tul tinerilor îmbrăcați în tot felul de arătări ce trec pe lîngă ea.

Tot la ajutorul divin pare că a apelat și unul dintre bodyguarzii din Underground care păzește in­tra­rea în club deghizat în preot. Odată ajuns însă în club, ritmuri dră­cești de dubstep și house îi fac pe cei costumați în diferite lighioa­ne să sară de pe un picior pe altul ca într-un dans tribal. Iuliana, o fată blon­dă cu urechi de pisicuță, e par­că sin­gura care nu-i ruptă din filme horror. Cu toate acestea însă, dan­sea­ză cot la cot cu balauri pictați sau alte creaturi din basme.

Dacă în Underground pare că ia­dul a ajuns pe pămînt și și-a văr­sat toți locuitorii, în Dublin medicii și asistentele par a fi la modă, căci din toate colțurile pub-ului se ză­resc stră­lucind în reflectoare zeci de ste­to­scoape. Printre ei se perindă tot felul de vrăjitoare, diavolițe în cos­tu­me mu­la­te ori păpuși de por­țelan, ca­re nu-și găsesc însă nicăieri locul. Stăpînii pub-ului sînt însă un polițist zombie și un Bin Laden cu coasă, care se tot plimbă de la bar la masă, de la masă la ușa de la in­tra­re, de acolo înapoi la bar și tot așa, fără vreun scop evident. Pe ringul de dans legea o fac de această dată însă morții vii, care nu lasă să le sca­pe nici o melodie. Doi dintre ei în­cear­că să imite mișcările din videoclipul piesei Thriller a lui Michael Jackson și, chiar dacă nu reușesc, aceș­tia nu par să aibă de gînd să renunțe.

Poveștile se-ntorc în cărți

Tot de zombie dau și atunci cînd urc Copoul, mai asemănători cu cei din filme chiar dacă nici unul dintre ei nu e mascat. Aceștia au însă ace­leași mișcări greoaie, privirea ab­sen­tă și pășesc în zig-zag, de parcă au dat chiar atunci vreo piatră de mormînt în lături. Odată ajuns însă în Skye, atmosfera se destinde. Per­so­najele în­fri­coșătoare sînt înlocuite de iepuri cu urechi pufoase și fuste scurte ori de zîne cu aripi purpurii. Magia de aici pare însă că dispare pe măsură ce tot mai puțini sînt cei care se încumetă să urce pe ringul de dans.

Doar două dame de caba­ret cu fuste lungi și stu­foase și măști elegante nu vor încă să plece acasă și ar mai vrea să-și fluture volanele pe încă o melodie. Le chea­mă însă autoritar doi bărbați solizi. Se su­pun smerite. Nu ar vrea ca par­te­ne­rii lor să se transforme în șoricei ori caleașca în vreun dovleac uscat.