Jocul din pompoane
Facultatea mea 7 aprilie 2008 Niciun comentariu la Jocul din pompoane 10Alina este studenta in anul al doilea la specializarea Peisagistica. Desi ar fi vrut sa fie studenta la Facultatea de Asistenta Sociala, Alina a ales Horticultura pentru a fi bugetara. “Imi place, pentru ca facem de toate. Acum cu noua gradina botanica, trebuie sa ajutam si noi si nu ne abtinem de la nimic: prasim, plivim, facem practica semestriala, tot ce tine de cadrul natural”. Timpul liber il imparte intre repetitiile la trupa de majorete si piesele de teatru ale trupei Terra. “Eu am o sora la teatru, nu ma prea pricep, dar imi place”. Prima piesa pe care a jucat-o a fost Scapino, la Luceafarul si la Ateneul Tatarasi.
Cealalta Alina
La Facultatea de Horticultura se simte spiritul american, numai sa auzi strigatele fetelor din trupa de majorete. Alina este in anul al doilea. Ea este cea care analizeaza lucrurile, le pune cap la cap si alcatuieste coregrafii demne de competetiile dintre Universitatea de “Agronomie” si alte institutii competitoare. “Nu cred ca o pot numi coregrafie. Noi, pur si simplu, urmarim pe la televizor ce mai e nou, adaptam la stilul nostru, mai inventam si iese un fel de coregrafie.” Printre pauzele dintre practica si cursuri, majoretele se string la repetitii unde nascocesc fel si fel de miscari noi. Alina a dansat trei ani streetdance intr-o trupa din Vaslui, Dance Factory. “La inceput am fost zece fete, dar am mai renuntat la citeva pentru ca nu veneau la repetitii sau nu se miscau cum trebuie.” Acum, pentru ca au ramas doar trei, fetele vor organiza o preselectie. “Agronomiada” se apropie, iar anul acesta trebuie sa bata drum lung pina la Timisoara. “Noi trei care am mai ramas sintem de la Horticultura, dar o sa facem o selectie si de la celelalte facultati. Asteptam FEstudiS-ul si Agronomiada ca sa ne sustinem universitatea.” Costumele sint confectionate de trei studente mai mari, membre in Liga USAMV. Cind echipa de fotbal a universitatii a obtinut locul doi la Bucuresti, fetele au fost acolo si i-au uimit pe ceilalti concurenti. “Atunci ne-am confectionat singure pompoanele. Am cumparat panglici subtiri de la florarie si le-a facut. Acum stau prafuite pe dulap la mine. Dar atunci a fost foarte frumos, lumea ne-a aplaudat”, spune Alina. Dintre cele cinci echipe care au participat, numai iasul a avut trupa de majorete. Fetele au fost unice.
Vasilica STRAT
Adaugă un comentariu