Candidații pentru funcțiile de decan de la Universitatea de Medicină au fost validați
Academia de gardă 17 aprilie 2016 Niciun comentariu la Candidații pentru funcțiile de decan de la Universitatea de Medicină au fost validați 37În intervalul 8 – 11 aprilie, Consiliile Facultăților de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) au audiat și avizat candidații care vor intra în concursurile pentru funcțiile de decani. Astfel, în urma voturilor, la Facultatea de Medicină Dentară, dintre cei patru candidați, prof. univ. dr. Sorin Andrian, prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, prof. univ. dr. Monica Tatarciuc și prof. univ. dr. Anca Vițalariu, au fost validați doar doi, aceștia fiind prof. univ. dr. Norina Consuela Forna și prof. univ dr. Monica Tatarciuc.
În cazurile celorlalte trei facultăți, consiliile au votat ca toți cei care și-au depus candidaturile la Registratura UMF, în intervalul 23 – 27 martie, să fie validați pentru a intra în competiție.
Prin urmare, pentru funcția de decan al Facultății de Farmacie vor concura prof. univ. dr. Mihai Apostu, prof. univ. dr. Cornelia Geanina Mircea și prof. univ. dr. Lenuța Profire, în timp ce pentru cel al Facultății de Medicină Generală vor concura prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu și prof. univ. dr. Ionela Lăcrămioara Șerban. „Mi-am depus candidatura pentru această funcție din dorința de a continua excelența în educație, în cercetare și în management, prin atingerea obiectivelor din planul managerial. De asemenea, m-a determinat și credința că pot fi în slujba Facultății de Medicină Generală prin munca mea, prin vizibilitatea internațională și națională pe care o am și prin capacitatea de a coordona o echipă spre succes”, a menționat prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu.
La Facultatea de Bioinginerie Medicală, cei doi candidați care au intrat în competiție sînt prof. univ. dr. Anca Galaction și prof. univ. dr. Liliana Verestiuc. Aceasta din urmă a precizat că principalul lucru care a determinat-o să intre în cursă a fost activitatea pe care a desfășurat-o pînă acum în universitate. „M-am gîndit că aș putea fi o posibilitate pentru Facultatea de Bioinginerie Medicală. Contracandidatul meu, de asemenea, este un cadru didactic valoros și actvitățile noastre sînt cele care, consider eu, că ne recomandă pentru această funcție”, a adăugat prof. univ. dr. Liliana Verestiuc.
Desfășurarea concursului va avea loc pe 27 aprilie, iar afișarea rezultatelor în ziua următoare, pe 28 aprilie.
Adaugă un comentariu