Directorul Centrului Cultural al Americii Latine și Caraibelor, distins de ambasadorul din Chile
Academia de gardă 2 decembrie 2013 Niciun comentariu la Directorul Centrului Cultural al Americii Latine și Caraibelor, distins de ambasadorul din Chile 33Jorge Gonzales Contreras, directorul Centrului Cultural al Americii Latine și Caraibelor din Iași a primit joi, 28 noiembrie, distincția Ordinul de Merit „Gabriela Mistral” în grad de comandor, care a fost decernată de către ambasadorul María Eliana Cuevas Bernales din Chile. Ceremonia de decernare a avut loc în Sala Senat a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).
Prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul UAIC a spus despre Chile că este o țară de la care România are ce învăța și i-a mulțumit lui Jorge Gonzales Contreras în numele tuturor studenților care au studiat limba spaniolă în cadrul Centrului Cultural al Americii Latine și Caraibelor. „Cred că în sfîrșit serviciile pe care Jorge Gonzales le-a adus universității noastre și, aș îndrăzni să spun comunității locale, sînt acum simbolic recunoscute de Chile, țara sa de suflet și țara sa nativă”, a completat rectorul.
Ambasadorul din Chile a evidențiat eforturile lui Jorge Gonzales de a promova cultura și civilizația chiliană în Iași și a amintit că acesta își desfășoară activitatea aici încă din anul 1974, „integrîndu-se cu succes în cea care avea să devină ce-a de-a doua sa patrie”. După înmînarea distincției, directorul a menționat că se simte onorat și că a resimțit munca pe care a depus-o aici ca pe-o datorie morală și nu ca pe o obligație.
Centrul Cultural al Americii Latine și Caraibelor din Iași, pe lîngă promovarea culturii latino-americane mai organizează și cursuri de spaniolă.
De asemenea, este autorizat de Institutul Cervantes pent
ru organizarea examenului DELE (Diploma de Spaniolă ca limbă străină).
Iulian BÎRZOI
Adaugă un comentariu