Pe ce vor cheltui universitățile din Iași banii în anul 2017

Academia de gardă Niciun comentariu la Pe ce vor cheltui universitățile din Iași banii în anul 2017 50
Pe ce vor cheltui universitățile din Iași banii în anul 2017

Două dintre universitățile ieșene și-au sta­­bi­­­lit, la începutul acestui an calendaristic, bu­ge­­­tul pentru noul an și chiar dacă este doar u­nul es­ti­mativ, reprezentații instituțiilor spun că for­ma finală nu va fi foarte diferită. U­­niversitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) estimează că va avea, în anul 2017, un buget de 277 de mili­oa­ne de lei, Universitatea de Ști­­­in­țe Agricole și Me­dicină Veterinară „Ion Io­­nes­cu de la Brad” din Iași (USAMV) unul de 160 de milioane de lei. Ce­lelalte u­ni­ver­sități din Ia­și încă nu au un bu­get stabilit pentru anul acesta.

USAMV a avut anul trecut un buget mai mic cu 44 de milioane de lei decît cel estimat anul a­­cesta în a cărei componență intră un pro­cent de 55% din fonduri europene și doar 20% de la bu­getul statului. „Fondurile ce vor fi încasate în a­nul 2017 vor fi utilizate pentru sus­ținerea des­fă­șurării în bune condiții a acti­vi­tății de în­vă­ță­mînt, susținerea activității de cer­cetare și a men­tenanței infrastructurii pentru cercetare, pentru continuarea lucrărilor și re­abilitarea obiecti­ve­le de investiții stabilite prin planul strategic și pentru cofinanțarea pro­iectelor europene”, a de­clarat prof. univ. dr. Vasile Vîntu, rectorul USAMV.

În anul 2016, UAIC a avut un buget mai ma­­re cu 41 de milioane de lei față de cel estimat pen­tru anul 2017, primind de la stat o su­mă a­semănătoare cu cea de anul acesta în valoa­­re de 159 de milioane de lei. De altfel, fi­nan­ța­rea alocată prin contract instituțional și com­ple­men­tar reprezintă, anul acesta, cea mai ma­re sur­să de venit al universității, avînd un pro­cent de 57%. Din totalul bugetului pe anul 2017, re­pre­zentații universității alocă 36 de mi­lioane de lei pentru finanțarea progra­me­lor externe și pro­ie­ctelor cu finanțare externă ne­rambursabilă, 20 de milioane pentru bursele studenților și docto­­­ranzilor și 34 de mi­lioane de lei pentru in­ves­ti­ții, reabilitări și con­solidări, restul sumei fiind a­locată pentru ser­vicii, bunuri și cheltuieli de per­sonal. Universitatea Națională de Arte „George E­­nescu” din Iași (UNAGE) încă nu și-a stabi­lit bu­getul pe anul acesta, însă reprezentații a­ces­teia spun că bugetul va fi alcătuit dintr-un fond de la stat, asemănător cu cel de anul tre­cut, și din investiții.

Re­pre­zen­tanții Universității Tehnice „Gheor­ghe A­sa­chi” din Iași (TUIAȘI) au realizat, pînă a­cum, doar cî­teva calcule estimative, însă bugetul încă nu a fost supus aprobării. „Bugetul de a­nul ăsta în­că nu-i definitivat, este doar o propunere de-a noastră. Practic încă nu este aprobat și nu pu­tem să oferim informații”, a decla­­rat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI. În a­ce­eași situația precum Universita­tea Teh­nică se a­flă și Universitatea de Me­di­cină și Far­ma­­­cie „Gri­gore T. Popa” din Iași.

La bugetul de anul a­ces­ta se va adăuga si cel alocat burselor stu­den­ți­lor prin OUG nr. 2/2014.

Autor:

Ionuț Teoderașcu

Prefer să fac ultimele editări la un reportaj atunci cînd lângă mine ies vibrînd aburii dintr-o ceașcă de ceai negru. Mi-aș dori să trăiesc, cel puțin pentru o zi, într-o lume veche: cu stilou și foaie, cu scrisori, cu întîlniri neplanificate și fără tehnologie, dar deocamdată, viața ne fugărește de la un text la altul, gadgeturile ne ajută, apoi ne stresează și scrisorile sosesc online. La un moment dat, cer pauză din toată această agitație și îmi fac ceaiul despre care vorbeam, unul negru care îmi dă energie și-mi lasă ochii deschiși.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top