Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, Doctor Honoris Causa al Universității din Alba Iulia

Academia de gardă 1 comentariu la Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, Doctor Honoris Causa al Universității din Alba Iulia 128

Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB). Festivitatea de decernare a titlului a avut loc miercuri, 10 octombrie, începînd cu ora 12.00, făcînd parte din cadrul celei de-a X-a ediții a Conferinței Internaționale „Educația din perspectiva valorilor”.

„Percep acest titlu ca pe un semn de validare și recunoaștere valorică a școlii ieșene de psihopedagogie, ca pe un gest colegial de unitate profesională, de chemare la întărirea demnității pedagogiei, a procesului la care se referă educația și, de bună seamă, a celor care o slujesc. Chiar dacă acest titlu are în vedere o persoană, nu cred că mă vizează doar pe mine, ci și pe antecesorii sau pe colegii mei”, a declarat prof. univ. dr. Constantin Cucoș.

Organizatorii acestei conferințe au fost prof. univ. dr. Daniel Breaz, rector al UAB și prof. univ. dr. Otilia Dandară, prorector pentru activitatea didactică la Universitatea de Stat din Moldova. La celelalte evenimente care s-au mai desfășurat de miercuri, 10 octombrie, pînă joi, 11 octombrie, au participat atît cadre didactice din restul României, cît și cadre didactice din Republica Moldova, Ucraina și Italia. Printre evenimentele desfășurate se numără și două sesiuni plenare, cît și un workshop intitulat „Valorile naționale și europene în educația de azi”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top