Scriitorul Cătălin Pavel, cîştigătorul Premiului de Proză „Ziarul de Iaşi” 2017
Academia de gardă 15 mai 2017 Niciun comentariu la Scriitorul Cătălin Pavel, cîştigătorul Premiului de Proză „Ziarul de Iaşi” 2017 34Joi, 11 mai, începînd cu ora 17.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a avut loc decernarea Premiului Național de Proză „Ziarul de Iași”. Cîștigătorul celei de-a XIV-a ediții este scriitorul Cătălin Pavel, cu volumul „Trecerea”, apărută la Editura Cartea Românească, anul trecut. „E un roman construit din trei secțiuni, care ne poartă în trei medii diferite: lumea mănăstirească, o fabrică de bere din Azuga și universul banal al lumii de astăzi. Are mai multe planuri narative, utilizează mai multe registre – o alternanță între registru grav-tragic și un registru al umorului. Titlul sugerează o trecere insensibilă de la planul vieții la planul morții, de la spiritualitate/meditație la banalitate”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Călinescu, președintele juriului. Premiul a fost înmînat de prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite UAIC. „Scriitorii nu scriu ca să primească premii, însă premiile sînt o recompensă pentru niște eforturi care să ducă la un feedback, o validare constantă, pentru a atinge anumite vîrfuri”, a declarat Cătălin Pavel.
Premiul pentru debut a fost cîștigat de Mihai-Bogdan Atanasiu, cu volumul „Din lumea cronicarului Ion Neculce. Studiu prosopografic”, apărut la Editura UAIC. „Autorul a recreat printr-un efort uriaș, folosind «Letopisețul lui Ion Neculce», întreaga lume care zace sedimentată. Trăim într-o cultură în care nu avem mulțimea asta de documente. Nu sîntem în Franța, unde un medievist trebuie să selecteze din puzderia de documente și să reconstituie o imagine plauzibilă. Trebuie să ne reconstituim istoria, trecutul punînd cap la cap frînturi din tot felul de documente”, a declarat conf. univ. dr. Bogdan Crețu, membru al juriului.
Ceilalți patru autori care au ajuns în finală sînt: George Bălăiță cu volumul „Învoiala”, Radu Cosașu cu „Viața ficțiunii după revoluție”, Cornel George Popa cu „Cei care mor și cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar” și Radu Niciporuc cu „Pascal desenează corăbii”.
Adaugă un comentariu