Melcul Prinț este om de radio
De pe scena Iașului 21 noiembrie 2017 Niciun comentariu la Melcul Prinț este om de radio 12Iulian Tănase și-a lansat la Iași cartea „Melciclopedia. Povestea Melcului Prinț”, înconjurat de „melcicofani” și „cititomelci”. Evenimentul a avut loc marți, pe data de 7 noiembrie, la Cafeneaua FIKA din Piața Unirii. Discuția autorului cu Florin Lăzărescu a început de la ora 19.00, în compania unui public restrîns, care însă a devenit din ce în ce mai numeros, „ca un veritabil public francez”, după cum a povestit Florin Lăzărescu despre obiceiul acestora de a întîrzia la evenimentele culturale.
După cîteva discuții ale autorului cu Florin Lăzărescu, centrate mai ales pe evoluția biografică a lui Iulian Tănase, pe traseul acestuia de la muncitor necalificat, la redactor la revistele satirice Academia Cațavencu și Kamikaze și mai apoi realizator de programe la Radio Guerrilla, „Melciclopedia” a redevenit în centrul atenției.
Dincolo de interesantul traseu profesional, discuțiile despre viața lui Iulian Tănăsescu au pregătit publicul pentru prezentarea cărții, inspirată în mare parte din viața sa, din convingerile și frămîntările sale. Astfel, Melcul Prinț, aflat în căutarea sinelui, este chiar autorul, dar la fel de bine ar putea fi oricare dintre cititori. Seara a continuat apoi prin lecturarea unor pasaje din carte, s-au făcut jocuri de cuvinte și s-a decojit viața de straturi prin intermediul diferitelor trimiteri filosofice.
De la Melcapone, unul dintre personajele cărții, care a învățat totul de la Melcul Prinț, se ajunge la melcomotivă, care duce la destinație, așa după cum era de așteptat, inclusiv toate trenurile din România. Țara Melcului Prinț nu este însă România, ci Melcospotamia, cu capitala la New York. Da, New York a fost mai întîi un oraș în Melcsopotamia. De ce altfel credeți că există zicala „New York, New York”?
În cadrul vizitei sale la Iași, Iulian Tănase a mai participat la două întîlniri cu publicul ieșean. Astfel, miercuri, de la 18.30, autorul a fost invitat la Clubul de lectură Logos, iar joi, pe 9 noiembrie, de la ora 12.00, s-a întîlnit cu elevii de la Colegiul Național „Emil Racoviță”.
Sursa foto: Fika Iași
Adaugă un comentariu