Călător prin sărăcie

„Eu sînt călător permanent cu plată întreagă a biletelor”, așa se recomandă Iorgu Iordan, suceveanul din Boroaia care a concertat în toată țara. A cîntat în Arad, Timișoara, Iași, București, Constanța, Suceava, Cluj sau Sibiu, „și cum vine sezonul estival merg la Mamaia. Se cîștigă bine vara la mare”, spune el frecîndu-și nerăbdător palmele.

Nea Iorgu nu știe unde este „acasă”, „eu nu locuiesc nicăieri”, și se uită cu un ochi în fluierul din mîinile lui bătrîne cu negru sub unghiile lungi. Barba de Moș Crăciun nu a mai dat-o jos de un an, e albă și-i ajunge pînă în piept. Nu are o baie și o oglindă în care să se aranjeze. Casa lui e mobilierul din patru genți albastre de rafie murdară „pline de marafeturi”, iar camerele îi sînt sălile de așteptare din gările de pretutindeni. „Datorită unei situații imprevizibile și inadmisibile” a rămas fără locuință în urmă cu 14 ani, spune el.

Are doi frați în comuna bucovineană, care l-au dat afară din casa părintească unde locuia pînă atunci. Iarna asta a dormit sub cerul liber: 21 de zile la Iași și nouă la Suceava, iar în rest a stat prin săli de așteptare, prin canale sau adăposturi. „M-au dat pe mine afară de-acolo ca să aibă pămînt pentru fiu-su. Eu am în banca 40 de milioane cîștigați la un concurs de muzică folk, rock, ușoară și populară de la televiziune unu și mergeam din cînd în cînd să-mi iau doar dobînda, da’ acuma mi-o luat fratele și buletinul ca să scoată banii să îi facă și casă”. Ochii i se umezesc cînd vorbește despre isprava fratelui mai mare apoi strînge pumnii pe fluier, îl duce la gura și cîntă „Trenule, mașină mică!”.

Cîntărețul fără ascultători

Boroianul călătorește doar cu trenul. La cursă lungă ia acceleratul, iar „pe plan local” ia personalul pentru că „e mai ieftin”, chicotește. Cel mai mult îi place în Iași, dar cel mai bine a cîștigat în capitală: 30 de milioane.

Îmi spune că a și compus. Și muzică și poezii. „Cît am stat la un azil, de mult, doar am citit, am scris, cîntat și compus. Am cinci melodii pe note. Au fost care mi-au furat și din cîntece, dar de-acum nu mai dau la nimeni nici să asculte. Citesc și ziare, citesc, dar cu ele nu trece amaru’ și sînt și scumpe”, povestește el urmărind pantofii trecătorilor .

Pe străzi și pe sub pasaje mănîncă din mila trecătorilor de mai bine de un deceniu și speră că „lumea îl ține pînă moare”.

Victor ILIE