La tîrgul de fete fără frontiere

Am intrat în prima florărie care mi-a ieșit în drum, am cumpărat un tran­da­fir roșu, și am plecat grăbit spre club. Era 24 februarie, miercuri seară, iar orașul petrecea de Dra­go­be­te. Fiind sărbătoarea românească a dragostei, am decis să-mi încerc și eu norocul în cău­tarea perechii de suflet, căreia să-i ofer pentru început, floarea pe care o luasem cu mine pentru orice even­tuali­tate.

Odată trecut de bariera celor șapte lei de la ușă, am intrat în Dublin Pub, locul în care Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor au organizat petrecerea „Tîrg de fete de Dragobete”. Nici bine n-am apucat să-mi las geaca la garderobă și să-mi ascund carnetul de notițe în buzunarul de la spate, că se apropie o domni­șoară. Avea cam 1, 90 metri, o rochie albă, prea scurtă și cu un început de burtă. Venise singură și cu scopuri ro­man­tice. Fusese atrasă de floarea din mî­na mea.

„Aștepți pe cineva? Hai să dansăm”, îmi șoptește suav. Dau să-i răs­pund, dar mă trezesc prins într-un dans aproape tribal. Mă încumet să-i răs­pund că „da’ aștept pe cineva” și mă așez pe o boxă, cu carnețelul în mî­nă.

Scurt recital de poezie

O altă domnișoară a fost la un pas să mă desconspire. M-a întrebat ce tot notez de zor în carnețel uitîndu-mă în jur. Am avut noroc de întuneric, care aco­perea ceea ce scriam. Am reușit să o conving că scriu o poezie de dra­gos­te pentru prietena pe care o tot aștept. S-a dat plecată abia cînd i-am recitat ceva din Bacovia.

Obosit de așteptarea prea lungă a persoanei po­­­trivită și zguduit bine de muzica hou­­se ce bubuia sub mine, am pornit spre bar pentru o nouă perspectivă. Nu fac doi pași că se anunță primul concurs al serii. Două cupluri apar cu ti­mi­ditate pe scenă și sînt puse la treabă. „Ați făcut sex în public azi? Nu? Păi azi sînt Dragobetele doar… Prima probă este să vă sărutați pasional”, le tran­smite MC-ul pub-ului, vădit satis­fă­cut de ingeniozitatea de care dăduse do­vadă. Am ajuns la bar un pic șifonat de cei care tot încercau să-și facă loc să privească spectacolul.

Barul nu s-a transformat în Nir­va­na, nici poeziile mele n-au inspirat pe ni­meni, iar trandafirul deja se ofilise de tot. Astfel că am ascultat singur și stin­­gher concertul lui Alexandru Man­­ciu, o vedetă în devenire de din­co­­lo de Prut. Un interpret interesant, care îi suflă tare-n ceafă lui Dan Bălan, avînd în vedere ropotele de aplau­ze primite după fiecare piesă. Poa­te și pentru că le-a dat prilejul ce­lor îndrăgostiți să se unduiască pe me­lo­dii ceva mai lente decît cele pus de DJ.

Sătul de așteptarea fără rezultat, în­con­jurat de cupluri împunse de să­gea­ta lui Cupidon, puțin după ora 12 am închis carnețelul și am părăsit ba­rul cu glicemia ajunsă la cote alarman­te.

Alex VARNINSCHI