Mamele nordice și jocurile video

„Un număr foarte mare de persoane sună Suedia în acest moment. Așteptați!”. Nu se poate. Suedia tre­buie să vorbească cu mine. Nu mi-a răspuns nici ieri și nici astăzi di­mi­nea­ță. Aștept. Vocea femeii-robot îmi vorbește de patru ori și, dintr-o dată, un fel de salut mormăit se în­țe­lege cu greutate. „Mamă, un su­e­de­z, în sfîrșit!”, îmi zic.

„Bună, sînt Sam!”, zice su­e­de­zul meu ales la întîmplare dintre zecile de voluntari care și-au dorit să tot vor­bească la telefon cu străinii și și-au aruncat numărul de telefon într-o loterie online. Bîgui ceva fără să ju­dec prea mult și încerc să îmi dau sea­ma ce-aș putea să-l întreb. Lista mea cu actori, cîntăreți și alte per­so­nalități celebre care aveau vagi le­gături cu Suedia a dispărut din min­te instantaneu. „The Car­din­gans” sigur era pe ea, așa că-l întreb imediat de muzică. Îmi zice că are doar 20 de ani și că ascultă doar heavy metal. Lucrează într-un res­ta­urant și nu merge la facultate. Mă mir, engleza lui sună perfect și, da­că n-aș ști că-i suedez, aș putea să jur că vorbesc cu un american.

În Suedia statul plătește copiii încă din clasele primare să meargă la școală în coroane, cu echivalentul a aproximativ 150 de dolari. Sam zi­ce că sistemul educațional e structurat și bine gîndit, dar elevii și stu­denții n-au niciun interes față de școală și rezultatele lor abia se văd. De-aia a preferat să lucreze, nu să facă școală. Învață ce vrea el de pe in­ternet și, pentru a-și cîștiga banii, lu­crează în cîteva restaurante. Se în­treține singur, locuiește singur și îi merge bine așa. Ce-ar fi vrut să fa­că, însă, și n-a reușit pînă acum, a fost să călătorească și în alte țări, să poată face comparații.

Se oprește subit din vorbit și mă avertizează că urmează să-mi spu­nă un secret. „Uau, un secret din Su­edia. Băiatul ăsta glumește sigur; n-a auzit și el partea cu apelul înregistrat oare?”. Aștept și, fără să știu ce urmează, aud: „Știi, mama mea joa­că jocuri video mai mult decît mi­ne. Cam toate mamele aici, în nord, fac asta. Mi-e frică să joc World of Warcraft cu ea. Sigur o să mă bată”. Mă pufnește rîsul și conti­nui să chi­co­tesc preț de-un mi­nut. Sam rîde și el și-mi măr­tu­ri­seș­te că, împreună cu cei doi frați ai lui, pun la cale o conspirație – se an­tre­nea­ză toți și vor să o provoace pe ma­ma lor să se înscrie într-un tur­neu al jocurilor online.

Nu mai vorbește șoptit și nu mai rîde deloc. Suedezii sînt politicoși, dar, din ce zice el, numai cînd nu te cunosc. După ce te văd de cîteva ori, se comportă cu tine de parcă ai fi de-al casei și uită de maniere imediat. Începem, pesemne, să ne împrietenim. În loc de „pa”, Sam începe să rîdă din nou – „Pe nu foarte curînd!”.