Roma arde și Nero se dezbracă
1001 de măști 7 martie 2010 Niciun comentariu la Roma arde și Nero se dezbracă 7În Kush se fac experimente pe oameni vii. După ce frații din Marea Britanie au descoperit că mașinile decapotabile daunează grav nu numai buzunarului tînărului îndrăgostit, dar și auzului domnișoarei din dreapta, „oamenii de știință” români s-au hotărît să demonstreze că sînt mai buni. Au strîns de pe străzi o mînă de oameni, cîte doi din fiecare „exemplar” pentru a demonstra „pe viu” că urechea umană poate rezista zgomotelor mai mari de 140 decibeli.
Au fost acolo băieții răi cu mers legănat și mușchi care fac tricoul negru să plesnească dar și varianta „cuminte”, tineri de liceu îmbrăcați în cămăși albe cu gulerul ridicat. Domnișoarele în fustițe mult prea scurte pentru a ascunde misterele feminității au fost primele care au resimțit șocul. Nu avea însă nici o legătură cu muzica în variantă 3D, pe care o simțeai în fiecare globulă roșie care încerca înnebunită să se ascundă într-un colț de inimă, alta era problema. Fetele cu ochelari au fost la mare căutare. Aici însă cercetătorii au eșuat. Conform datelor finale ale studiului nu există nici o legătură între dioptrii și ciocănel, nicovală sau scăriță.
Tinerețe pe dos
Am avut noroc că selecția naturală a fost singura care și-a făcut bine treaba în seara experimentului. Cei care au rezistat avalanșei de zgomot care nu se depărta mult de sunetul scos de o minge ping-pong pedepsită să se lovească la nesfîrșit de pereți au trecut la nivelul următor. Ne-au testat nivelul de rezistență. Cît de mult poate îndura o fată farmecelor unui Adonis uns cu ulei, numai în bocanci și papion? Răspunsul a fost dat de prima tînără supusă unui dans inspirat din cel al păunilor înainte de împerechere.
Nu merge așa. Nu ne plac cei care își expun tot ce au mai de preț pe barurile cluburilor iar băieții care au nevoie de asistență atunci cînd rămîn cu pantalonii în vine sînt invitați să își rezolve singuri problemele lombare. Cît despre cercetătorii din Kush, le spunem sincer că nu am rezistat pînă la sfîrșit.
De la Roma în sus
Nu aveți însă de ce să ne învinuiți. Caligula ar fi plecat cu tot cu tezaurul predecesorilor săi și ar fi lăsat înspre ruină coloanele romane prezente peste tot în club scăldate în lumina roșie de Amsterdam. Nici statuile zeilor din ipsos cîndva alb nu l-ar mai fi făcut să privească înapoi. Macheta Imperiului Roman înghesuită în Sala Sportului îți amintește că totul e un test în urma căruia tu ești cel care cedează primul.
Kush este experimentul pe care trebuie să îl treci pînă la a doua tinerețe, asta că să nu îți pară rău că nu mai ai 20 de ani.
Livia MOVILESCU
Adaugă un comentariu