Dumnezeu, cel mai bun candidat

În satul Crăiești, din județul Galați, de obicei nu este foarte mare agitație, mai ales în lunile de iarnă. Că-s tineri sau bătrîni, oamenii se cuibăresc după sobă sau trec cu gălețile de apă de la un animal la altul ca un tren accelerat ce nu are întîrziere niciodată. Nu așa a fost și pe 11 decembrie, ziua cînd sătenii și-au căutat prin dulapurile șubrede buletinele și au pornit spre secția de votare de la grădinița satului. Nu-și mai spuneau „bună ziua” unul altuia, așa cum se întîmplă la țară, ci se întrebau dacă au votat, iar mîndria creștea cu fiecare „da” rostit.

Pe tanti Tasia nu o mai țin picioarele să părăsească curtea în care se ceartă, în fiecare zi, cîteva păsări și să meargă la secția de votare, așa că a cerut să-i fie aduse acasă cele două buletine de vot și ștampila și să voteze în camera ei. Este cea mai bătrînă femeie din sat, în curînd o să împlinească 91 de ani, și îmi spune că este dezamăgită, fiindcă, spune ea, „hoții ne-au furat pînă și pădurile. Eu îl am pe băiatul meu. „Cu el votez, cu Viorel”, îmi spune tanti Tasia. Își acoperă cu un batic negru firele albe de păr, se lasă pe o parte pe patul său, iar în spatele ei, șed tăcute peste zece icoane. Începe să-mi spună că ea îl iubește pe Victor Ponta, fiindcă l-a văzut mai mereu la televizor cum ajuta oamenii aflați la nevoie, care aveau casele inundate. „Mama mea este foarte interesată de tot ce se întîmplă, de parcă toată țara asta ar fi curtea ei. La mine, de exemplu, patriotismul ăsta s-a mai dus”, îmi zice fata bătrînei pe chipul căreia încep să sape în piele cîteva riduri. Vorbește tare, astfel încît să o audă și mama ei care, de ceva timp, nu mai aude atît de bine.

La secție nu găsești liniștea din camera bătrînei și nici căldura pe care o dă soba din teracotă, în schimb, te întîmpină un șir de oameni care stau cu buletinul la vedere. Se pregătesc să aleagă. „Ce? Io pun ștampila pe primu’, nici nu mă uit. Am crescut doi copii, am casă, ce-mi mai trebuie mie?”, o spune Neculai, un bărbat la vreo 40 de ani, îmbrăcat cu o geacă neagră pe care-și fac loc zeci de pete. Vorbește mult și cînd să-i vină rîndul spune că, de fapt, el o să voteze cu Dumnezeu, fiindcă doar El îi dă și de bine și de rău. Gabriel, un tînăr de 20 de ani, îmi spune că el nu s-a gîndit pe cine o să aleagă și că îl bucură faptul că pe buletinul lui o să apară încă o ștampilă. „Tu cîte hîrtii de astea ai pe buletin, băi? Eu mai am una”, își întreabă tînărul un prieten de lîngă, în timp ce ușa camerei în care se votează se deschide și o voce roagă alți doi alegători să înainteze.

Într-un final, toți sătenii intră în cabina de vot, după ce au dat buletinul la verificat „în tableta aia care te caută” și, astfel, alegerea este făcută. Pe holul clădirii, două femei încă se contrazic, iar afară norii, care odinioară erau albaștri și roz precum vata de zahăr, sînt acoperiți de o umbră întunecată.