“Maturi”, satele ridicate din nuiele

Oamenii din comuna careia i se zice “Maturi” nu mai stiu altceva decit ca viata li se duce odata cu spicele de sorg. Numai grijile nu si le scot la poarta si se multumesc sa uite de ele numai cind vine cite o cuscra in vizita. Atunci isi ingaduie sa se gindeasca cum ar pleca, sa lase recolta sa se usuce si pamintul sa crape. Traditia, de care erau mindri mosii lor odata ar rupe-o, ca pe un blestem, sa se duca si ei in alta parte. Dar ata lucioasa care tine matura bine legata i-a prins si pe ei, de mult. Sa o desfaca, nu mai pot, acum. Om care sa faca toata ziua maturi nu mai cauta nimeni astazi.

Trei sate de pe linga Roman se infratesc cu aceeasi traditie mostenita de la parinti si “mosi”. De la Tetcani pina la Gheraesti si Barticesti, taranii isi scot la poarta afacerea cu maturi. Asta le-a mai ramas de aratat lumii. Micile “fabrici” le conduc barbatii satului: ei stiu cit ingrasamint trebuie si mai ales ce marfa sa scoata la drum. Sotiile stau la sosea, sa vinda mestesugul, ca, dupa cum zice vorba satelor de aici, “femeia vinde bine cu farmecele din gene”.

La Tetcani dai cu ochii de maturi de cum treci de a treia casa. Care mai galbene, care spoite cu rosu, stau in soare facind cu ochiul trecatorilor. Un carton mare te anunta ca nici o matura nu pleaca fara alte noua surate de-ale ei: “Vindem numai cite zece deodata”.  De dupa poarta deschisa se vad numai doi ciini. Nu stau de straja, ci dau de veste atunci cind opreste cite un cumparator si ia cite o matura blondina la cautat. Strinse la gard ca babele satului, maturile de sorg se inmultesc pe masura ce inaintezi inspre Barticesti.

Aici, satenii inca mai fac cosarci, de carat cartofi. Cei mai avuti din sat fac si scaune, tot din nuia. La porti, la fel ca in primul sat, nimeni. Daca te apropii si strigi “Cit ii matura?” auzi pasi grabiti de prin ograzi si o voce infundata “Da’ cite vrei sa iei? Pentru 100 le las de la 100 de mii la 60”. Numai pentru una singura nu se deranjeaza, au de tinut in spate si pamint si gospodarii. Clientii “neseriosi” le fura din ceasuri.

Recolta, avutia sarmanului

Numai o poarta sta deschisa mare in Barticesti, dupa prinz. La gard, o schela de metal pe care s-au catarat maturile galbene sa-si fluture pletele in fata strainilor. Dupa o gramada mica de sorg o femeie sta pe scaun cu capul in jos, bodoganind. De fapt, imi zice mai apoi, se roaga cu voce tare si ochii in pamint de fiecare data cind opreste cite o masina, “poate le ia unu’ pe toate, sa nu le mai vad”. Sa lase “afacerea” cu care isi tine gospodaria ar vrea, ca “e munca grea la pamint”, dar nu poate. Numai asta si citeva animale ii tin familia.

Ma priveste dupa ce aude portiera ca se inchide si ma intreaba “cite vreti?”. Alearga pina la barbatul ei, care sta pe scaun, in spatele unor lemne de care se tin agatate maturile care asteapta sa fie scoase si ele la “maritis”. De stat la vorba cu mine, nu  vrea si-mi spune pe un ton calm, in soapta: “Nu ne place sa ne faceti reclama. Noi muncim, vindem si traim. Nu e nimic deosebit in asta”. Sa faca maturi nu mai e un chin acum, s-au invatat sa-si duca zilele odata cu paiele de sorg. “Imbatrinim odata cu recolta asta. E bucurie pentru noi sa vedem cum creste malaiul, dar cind vine vremea sa-l culegem tare am vrea sa fie altii care sa coase maturile pentru noi. Dar munca ce o faci tu e cea mai buna”, si ma invita sa stau jos sa-l privesc de aproape cum stringe paiele la un loc, cu o bucata de metal si ata sau rafie. “Asta se cheama maldasit, cind le punem laolalta, dupa aia merg acolo in spate si facem gituitul si apoi le coasem”. Ride cu pofta cind ii spun ca vreau sa ma invete ce stie si el sa faca de la parinti. “Asta, de cusut, e usor. Sa veniti cind samanam, dam buruiana afara. Abia dupa aia sa stam asa ca la claca, sa coasem snopii”, imi spune barbatul.

Israelul nu le ara pamintul

Miinile muncite si le ascunde, a rusine, in buzunare, dupa ce isi scoate caciula si isi netezeste parul blond. Afacerea l-a inasprit, si pe el, si pe nevasta, dar sa lase viata la tara si sa se duca in alta parte, nici nu se gindesc. Nu ca n-ar vrea, dar nu “am facut destula scoala, doamna”. Femeia se trage si ea aproape, “sa mai stau si eu de povesti”. Toata fiinta si-o poarta in ochii albastri, curati. Pune repede de cafea si se asaza in fata sotului ei, luind in brate o pisica. “Pleaca, doamna, cu masina la Roman, ca el mai face si altele si eu ramin sa cos la maturile astea, sa le snopesc, sa le vind”, isi mustra zimbind sotul. Gospodaria o duce ea, aproape singura. “Daca nu era sa fie asta cu maturile, nu aveam acuma doi vitei, porc, cincizeci de gaini si copii imbracati si incaltati”, iar sotul ei o intrerupe, amintindu-i de vremurile cind s-au casatorit. Atunci, cind a plecat ea de acasa, “nu de prea mult bine”, din Nisiporesti, nici nu vroia sa auda de maturi. De munca nu se tinea departe, dar de afacere trebuia sa se ocupe barbatul. Atunci cind a plecat in Israel, sa munceasca pe santier, a ramas singura. “Nevoia m-a invatat. A plecat tot asa, primavara. Eram cu copil in luna a cincea si munceam pamintul cu mama”, isi aduce aminte femeia. Cu banii cistigati pe paminturi evreiesti sotul a luat trei hectare de pamint, “ca sa puna nevasta mea ce vrea pe el”.

La inceput, ca toti satenii din Barticesti, aveau citiva ari cu sorg, sau “malai tatarasc”, cum i se spune. Pe restul de pamint aveau de toate: sfecla, floarea soarelui, porumb. Ofteaza amindoi si se uita peste umar, la pamintul care se intinde in spatele casei. “Punem saminta si ne ingrijim numai noi. Acuma nu mai vine nici mama. Numai zilieri cind mai cheama sotu'”. Sa cheme pe altcineva sa munceasca la ei nu-i place femeii, “cer mincare si bautura si-s obraznici”. Cu mama ei, bine nu s-a avut niciodata. Nu o singura data i-a spus ca nu a vrut-o. “Muncea la santier si ca sa nu ma aiba, cara cei mai grei saci cu ciment si se agata de macarale, dar eu m-am tinut bine”, ride femeia uitindu-se la cele doua fete pe care le are. Baiatul cu care era gravida cind sotul inca muncea in Israel i-a murit la cinci ani. Era bolnav de leucemie.

Sluga la client

O masina opreste la poarta si femeia fuge repede, dar vine inapoi cu vocea trista. “Vin cu jeep-ul si zici ca ai dat lovitura. Da’ el se uita la matura si o cauta la dinti parca. Strimba din nas si pleaca fara sa dea buna ziua macar”. Vinzare buna au in zilele de sarbatoare, iar iarna aproape numai de Craciun, dar asta nu-i opreste sa le scoata la poarta. Zilele le trec uitindu-se la sosea, asteptind un trecator sa le cumpere toata afacerea. Dar cei care iau mai mult de trei maturi le calca in ograda din ce in ce mai rar. Cumparatori fideli i-au ramas numai citiva. “E unu’ mai mare, care ia cite o mie odata. Altu’, tot asa, de la Bucuresti, cite doua-trei mii si ala”, imi spune barbatul lasind matura abia cusuta din mina. Cind sta de dimineata pina seara, apuca sa coase cite 200 pe zi. Dar treburile il trimit si in alte parti, pe la oras, iar cu ochii peste toata gospodaria ramine numai sotia. “Am invatat si eu sa fac, tot inainte. Cite 150 pe zi, daca nu vine matus-mea pe aici, la cafele si tigari. Trebuie tot timpul sa fie maturi, daca vine unu’ si vrea o mie sau doua. Trebuie sa ai, sa nu se duca la vecin”, si femeia se duce iar la poarta. De data asta vinde trei maturi cu coada si cinci mici, “pentru masina”. Isi da cu banii peste barba, ca sa-i aduca noroc si ii indeasa in buzunarul pantalonilor. Cele doua fete mici ies repede din casa. Vor si ele ceva monede, sa-si cumpere bomboane. “Na-va! Si acuma, hai, la joaca”, le goneste femeia. Amindoua vor, atunci cind vor termina scoala, sa faca afacerea parintilor mai buna. “Asta mai mare vrea sa ia maturile sa le vinda. Sa fie multi bani”, imi destainuie barbatul visul copilei. Fata blonda, cu ochi ca ai maica-sii, ride si roseste. Numai catre ele se indreapta gindurile femeii cind munceste de zi pina-n noapte la maturile de sorg: “Sa le fie lor bine, nu cum ne-a fost noua”.

Rautatea din usa vecinului

In curtea mare, cu paie de sorg imprastiate peste tot nu stirneste suparare decit invidia vecinilor. De cum vad oameni la ei la poarta femeile care stau peste drum scot si ele maturi. “Cumpara paiul de la noi, gata legat, cu 40 de mii kilu si cica fac maturi. Oamenii is rai”, se incrunta femeia uitindu-se la masinile care incetinesc, dar nu se opresc la poarta lor. Ceilalti par sa nu stie cit de mult se munceste ca sa aiba ce scoate la poarta. “De 12 ori se pune mina pe spic, pina sa-l vedeti asa. E ca la papusoi. Se taie frunzele, se netezeste, se uda, ca sa nu crape, se dau jos semintele”, imi arata barbatul spre maldarul de spice nedesfacute. Treaba nu se opreste nici la apusul soarelui, cind trebuie inchise gainile si mulse vacile. Noaptea, micii afaceristi string maturile in ograda, de frica sa nu le fure vecinii invidiosi.

Cum mergi pe drumul care duce inpoi spre Roman vezi din ce in ce mai multi oameni care-si aduna rufele scoase la uscat pe prispa. Ies la drum sa vada cine mai trece pe la ei pe ulita. De esti strain, te invita sa cumperi, fie sorg, fie maturi. De esti de-al lor, te saluta cu “Hristos a inviat!”. Cinci barbati stau la sosea cu cite o cosarca in mina, sa-i ia careva cu masina pina la sala de sport de la Nisiporesti. “Asta cu maturile… e afacere mare. Trimit oamenii nostri si in strainatate si fac bani. Mergeti la deal, la pompe funebre, sa vedeti acolo ce multe au”, ma indruma unul din ei.

La popasul unde flutura trei cruci agatate de niste pari de lemn, trei sateni stau afara si-si trag sufletul. Indoaie la nuiele de dimineata, ca sa faca scaune si suporturi de flori. “De la Ocolul Silvic nu mai primim sorg. Trebuie sa-l cumparam noi, de la astia care au pamint”, imi spune barbatul care si-a transformat afacerea de la sosea intr-un mic muzeu al satului. Are si xerox si “magazin de coroane”. Gurile rele din sat spun ca el ia nuiaua de la altii, ca doar o pune cap la cap si ca vinde la drum scaunele frumos spoite cu verde. “Rai oamenii, doamna. Ti-ar da in cap cu ele de maturi, numai sa cistige o mie de lei in plus”, imi spune o femeie. Pentru ea munca la maturi e doar bataie de cap, care stirneste ura intre tarani, de aceea nici nu vrea sa rupa la snopii de sorg. Isi potriveste broboada si isi pune miinile in sold. “Matale vii aici ca la muzeu”, ride de mine si continua: “nu muncesti, copii n-ai, poate barbat, da si ala tot ca matale. N-a pus mina pe matura in viata lui, ca deh, aveti acasa aspirator”. Imi vorbeste de parca m-ar certa si face pauze numai ca sa-si traga respiratia. Ea isi aduce aminte ca pe vremea lui Ceausescu maturi multe se faceau in Gheraesti, “da’ nu vindeau asa la drumu’ mare ca te bateau astia de la partid cu ele peste cap”. Acum taranii ies cu o singura grija la sosea: sa nu vada vecinii citi straini le bat in poarta.

Cu cerul innorat deasupra capului, satenii simt miros de ploaie. Se bucura si asteapta stropii sa le cada peste tarina muncita de zi pina-n noapte. Mindria si-o poarta in buzunare, in chip de bancnote, departe de ochii celor de peste gard. Le fosnesc cu gindul ca poate cind le pun pe masa, sa le numere or fi mai multe. Pentru satenii de aici omul care n-are un fir de sorg pe ogor si o matura la poarta nu e om de soi. Dar asta mai cred numai cei care impletesc la nuiele si ara la sorg de mai bine de 30 de ani. In prima casa a negutatorilor de maturi, o femeie inca se roaga la Dumnezeu cind barbatul e plecat din oras, sa-i trimita pe acela care va veni sa o scape de maturi. Isi priveste fetele cum se indeparteaza pe ulita. Nu le-ar lasa nici in ruptul capului sa faca ce vor ele, sa coase maturi si sa desfaca frunza de pe sorg. “Ce sa-si batatoreasca miinile ca mine? Nu, doamna, niciodata! Ele sa fie domnisoare, sa invete si sa se faca avocate”.

Adriana ZAVOI