Softurile anti-plagiat nu detectează și afacerile cu licențe cumpărate
Honoris fără Causa, Subiectele săptămînii 13 mai 2019În urmă cu șase ani, doar două dintre universitățile ieșene foloseau softuri pentru identificarea
În urmă cu șase ani, doar două dintre universitățile ieșene foloseau softuri pentru identificarea
Guvernul României a adoptat o Hotărîre prin care decide distribuirea locurilor către universitățile
Începînd cu anul universitar 2017 – 2018, media minimă pe care un candidat la ciclul de doctorat
Titlurile de doctor de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) vor fi recunoscute
Una dintre cele mai mari absurdități ale sistemului Bologna a fost introducerea doctoratului ca al
Guvernul şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice au reușit să salveze dintr-o situație
În universități se fură ca-n codru. Nu pleacă bușteni sau cherestea pe ușile de la intrare, nici
Ca în ultimii doi ani, între Crăciun și Anul Nou, Guvernul a dat pe 29 decembrie o nouă Ordonanță
Doar două universități din Iași folosesc astfel de programe. Ministerul Educației Naționale
Vineri, 29 octombrie, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) a încheiat
În prima săptămînă a lunii mai, platforma integru.org a publicat o recenzie asupra lucrării de
Doctoratul începe să se întoarcă la forma pe care o avea înainte de a deveni cel de-al treilea ciclu
Pe masa Ministerului Educației Naționale (MEN) a trecut, la fiecare schimbare a conducerii, cîte-o
„Cînd eram eu în școală notele pe care le aveai erau în funcție de cadourile primite de învățătoare.
De la aplicarea Legii Educației Naționale din februarie 2011, ciclul al III-lea din învățămîntul
S-a făcut liniște în universități. După multă agitație și forfotă a spiritelor încinse
În urma clasificării instituțiilor de învățămînt superior, publicată de către Ministerul Educației,
Romanul nu s-a nascut poet, romanul s-a nascut doctor. Asta vrea sa demonstreze Parlamentul prin legea