Banca Mondială finanțează școlile de vară de la trei universități ieșene
Academia de gardă, Subiectele săptămînii 1 aprilie 2019În runda a doua de aplicații pentru „Schema de granturi competitive pentru universități – Programe
În runda a doua de aplicații pentru „Schema de granturi competitive pentru universități – Programe
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași
Autostrada Iași – Tg. Mureș (A8), care ar trebui să lege Moldova de restul țării, este exemplul
O delegație a Grupului Băncii Mondiale, condusă de Tatiana Proskuryakova, Director de Țară pentru
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a deschis luna aceasta înscrierile pentru proiectul
Reprezentanții universităților Consorțiului „Universitaria” au semnat o rezoluție prin
Asociațiile și ligile studențești pot depune proiecte la Ministerul Tineretului și Sportului (MTS)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a finalizat unul dintre cele mai mari proiecte
Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional al Educației (FIE) are ca temă Centenarul României.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) prin intermediul prorectoratului Cercetare,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a cîștigat un proiect în urma unei competiții
Cum proiectele tinerilor ieșeni au început să se înmulțească, autoritățile locale au alocat anul
Cînd eram în clasa a V-a, antrenorul de sport ne-a dus afară pentru niște probe neanunțate.
Vineri, 26 februarie, în sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza”din Iaşi, a avut
În lume există aproape 300 de milioane de persoane ce nu pot vedea, iar 90% dintre ei trăiesc în
Noul an universitar începe sub umbrela acelorași incertitudini care l-au măcinat dintotdeauna. Se
Marea Britanie este singura țară din Europa, alături de Olanda, care oferă împrumuturi tinerilor
Cercetarea științifică din România s-a poticnit, de săptămîna trecută, în incertitudini. Bugetul
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași trece printr-un moment financiar dificil. Angajații
Promisiunile parlamentarilor privind bugetul educației în România se opresc în fiecare an la porțile