Laurii istoriei înmînați de Mihai Răzvan Ungureanu
Academia de gardă 11 aprilie 2012În perioada 3 – 7 aprilie, la Iași, a fost organizată cea de-a XXVI-a ediție a Olimpiadei de Istorie,
În perioada 3 – 7 aprilie, la Iași, a fost organizată cea de-a XXVI-a ediție a Olimpiadei de Istorie,
După ce l-a avut invitat pe Mihai Răzvan Ungureanu, Mihai Gâdea a difuzat, în ediția de luni a
Înființarea unei linii de limbă maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu
Fără îndoială senzația media-tică a săptămînii trecute a fost Sinteza Zilei, Mihai
Mihai-Răzvan Ungureanu, actualul prim-ministru al României, scria în anii facultății la revista
Reporter de front Blugii ne erau plini de sînge Am în fața mașinii de scris batista pe care am
Cocteil Molotov Batalioane de asalt, pentru liniștea țării Inimaginabilă, ca amploare și ca efecte,
Martor ocular la marșul de pe 24 octombrie din Iași Etichete de bere pe sticle de ulei Nu-mi dau seama
Dacă acum doi ani cerul se prăbușea aproape la propriu peste capetele bugetarilor, acum pare
Sîmbătă, 5 martie 2012, a avut loc prima ședință comună a Guvernelor României și al Republicii
După protestele din Piața Universității, Emil Boc s-a retras din funcție, făcîndu-i loc lui Mihai
Ca orice poziție publică proeminentă, și cea de prim-ministru creează tipologii interesante,
OPINIA VECHE: Cum a fost primită în presă, în seara cu pricina, vestea numirii lui Ungureanu ca
Miniștrii din Guvernul României se vor întîlni sîmbătă, 3 martie, de la ora 11.00, la Iași,
Are o modestie care pare în lumea de azi greu de-nțeles. De ce omul care a pus bazele Școlii de Jurnalism
Vechii separatiști ieșeni profețiseră un destin de spațiu izolat socio-politic și plin de oameni
Pentru un reportaj de cinci minute poți să stai și o zi în-treagă printre mine de teren și clădiri