Opinia Studențească, busola unui geograf
Pastila de după 3 iunie 2019Prima mea întîlnire cu Opinia a fost la corturile de început de an, unde „opiniștii”, îmbrăcați
Prima mea întîlnire cu Opinia a fost la corturile de început de an, unde „opiniștii”, îmbrăcați
Berbec Astrele ți-au zîmbit astăzi. Ai plecat la prima oră din casă, te-a stropit o mașină la
Deși încă nu sînt foarte sigură că despre ghinion e vorba. Fire (puțin) superstițioasă –
Cei care îndrăznesc să urce pînă la etajul doi al Casei de Cultură al Studenţilor, să deschidă
„A fost odată ca niciodată”, cam aşa încep toate poveştile frumoase, însă, pot să vă spun
Primul text care mi-a fost publicat în „Opinia” a fost o tabletă. Era a treia din pagină,
Mădălina stă pe scaunul din dreptul ușii și privește fără să clipească către laptop. Se uită
N-am auzit alarma, dar m-a sunat Betty, să mă trezească. Tanti Marcela, gazda ei, a venit dis-de-dimineață
Nu pot spune că sîntem liberi, așa cum spun mulți dintre cei care termină o facultate, pentru
Astăzi iar am întîrziat. În ce trei ani de facultate am întîrziat aproape în fiecare zi la cel
Așa mi-am dorit eu de cînd am prins condeiul în mînă – să pot să schimb ceva în lume doar
Am respirat adînc și m-am uitat în jur, iar cînd am închis ochii mi-am luat rămas bun de la profesori,
Aşezate parcă de-un designer, în fiecare luni, în portbagajul şi pe bancheta din spate a taxiului
În cadrul concursului Premiile UZPR pentru anul 2014 organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști
În noaptea zilei de 31 decembrie, în gara din Ciurea, gerul tăia în carne vie. Iar oamenii stăteau