Filme europene proiectate în aer liber
Academia de gardă 25 mai 2019Între 24-26 mai și 1-2 iunie 2019, Comunitatea de Economie și Afaceri Internaționale (CEAI), organizează
Între 24-26 mai și 1-2 iunie 2019, Comunitatea de Economie și Afaceri Internaționale (CEAI), organizează
În perioada 30-31 martie 2019 are loc Tîrgul Universităților Ieșene la care participă cele cinci
E ora 19.00, iar zona Atrium din Palas Mall Iași e plină de oamenii care au venit să îi vadă pe
„Nu avem microfoane, de aceea trebuie să vorbiți tare, așa cum v-am învățat“, sînt ultimele
Joi, 10 mai 2018, Palas Mall a găzduit Dubla lansarea de carte a lui Stelian Tănase, „Nocturnă cu
Bistro Moo, un local situat în parcul Palas Mall, te întîmpină cu mirosuri ispititoare din 2017,
La umbra Palasului, prins undeva între clădirile companiilor din zonă, restaurantul Salsa –
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) va începe o colaborare la nivel educațional
Aproximativ 5.600 de persoane au fost prezente la Tîrgul de Cariere (TdC), unde 60 de companii și-au
Între 9 și 13 martie se va desfășura Tîrgul de carte, artă și muzică Librex-„Primăvara
Ionela, o domnișoară cu părul lung de culoarea spicului, le propune cumpărătorilor din Palas Mall
Pasărea Rock nu e doar o pasăre colibri care nu și-a găsit niciodată cuibul sau locul. Deși au
De numele Mandache Leocov se leagă multe proiecte de anvergură pe care le-a avut Iașul în decursul
La marginea Iașului, Bahluiul taie-n pămînt, despărțind parcă două lumi. Pe un mal stau înghesuite
40 de zile, lungi și grele ca de post. Zi de zi, noi, studenții care poate deja am terminat o facultate
Puține lucruri sînt mai periculoase pentru Iașul – capitală culturală a ochilor închiși ca omul
Imperiul cărților s-a mutat anul acesta în inima orașului. La Palas Mall au expus săptămîna trecută
Din Iași vor fi prezente Universitatea „Cuza”, Politehnica și Universitatea de Medicină și Farmacie
Duminică, peste o mie de copii și oameni în toată firea s-au deghizat în spiriduși și s-au dus
Cei care au ajuns în Palas Mall miercuri seară, începînd cu ora 18.30, au fost spectatori și complici